Consiliul Concurentei suspecteaza agentiile de turism ca impun un nivel minim de pret de vanzare a produselor turistice

Data publicarii: 18-04-2016 | Economie

Consiliul Concurentei suspecteaza agentiile de turism ca isi coordoneaza politicile comerciale in scopul impunerii unui nivel minim de pret de vanzare a produselor turistice si a pachetelor de servicii turistice si al mentinerii unui status-quo pe piata, incepand cu anul 2013, informeaza luni autoritatea romana de concurenta.

Consiliul Concurenței a declanșat, în acest sens, prima investigație privind o posibilă încălcare a regulilor de concurență pe piața comercializării produselor turistice și a pachetelor de servicii turistice prin agenții de turism.

Investigația a fost declanșată în urma unor informații primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe Platforma avertizorilor de concurență.

În cadrul investigației, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile și la punctele de lucru ale mai multor companii active pe piața serviciilor turistice. Documentele ridicate în timpul acestor inspecții se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației.

Inspecțiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial. Efectuarea acestor inspecții nu reprezintă o antepronunțare a Consiliului Concurenței în ceea ce privește vinovăția companiilor investigate și nici în ceea ce privește rezultatul final, precizează autoritatea de concurență.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: