Stelea (MFE): Rata de absorbtie curenta a fondurilor europene a ajuns la 66%, in aprilie
Data publicarii: 18-04-2016 | EconomieRata de absorbtie curenta a fondurilor europene a ajuns la 66,06%, la data de 11 aprilie, de la 65,8% in martie, a declarat, luni, secretarul de stat in Ministerul Fondurilor Europene (MFE) Laurentiu Stelea, prezent la conferinta "Rolul bancilor in accesarea fondurilor europene".
Potrivit acestuia, dacă se adaugă tranzacțiile în desfășurare, se ajunge până la 80% grad de absorbție.
Laurențiu Stelea a precizat că între autoritățile care implementează instrumentele structurale și bănci a existat o bună relație de colaborare, ceea ce a condus la o mai bună cunoaștere a tipurilor de proiecte finanțate și nevoile de finanțare a potențialilor beneficiari.
"Cred că presiunea va veni din partea programelor care se adresează IMM-urilor și cred că și 'Dezvoltarea Regională', prin Programul Operațional Regional este foarte atractiv. Din ce cauză? Sunt exemple de bune practici, sunt comune care arată ca un oraș datorită modului în care au gândit și au înfăptuit accesarea fondurilor europene", a afirmat Laurențiu Stelea, întrebat care vor fi domeniile ce vor active în atragerea fondurilor europene.
Reprezentantul MFE a adăugat că un alt domeniu activ în accesarea fondurilor europene este agricultura.
Conform unui studiu realizat de publicația BankingNews, cele mai active patru bănci pe finanțarea proiectelor derulate cu fonduri europene, respectiv BCR, CEC Bank, Banca Transilvania și UniCredit Bank, au acordat până în prezent credite în valoare de 5 miliarde de euro pentru proiecte dezvoltate cu bani de la Uniunea Europeană, finanțările din ultimul an însumând peste 820 milioane de euro.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall