Principalii producatori de otel nu au reusit sa ajunga la un acord privind supracapacitatile de productie

Data publicarii: 19-04-2016 | Economie

China si alti producatori importanti de otel nu au reusit luni sa adopte masuri pentru a rezolva criza globala cu care se confrunta industria otelului, din cauza divergentelor privind cauzele supracapacitatilor de productie, transmite Reuters.

Miniștri și oficiali din 30 de țări s-au întâlnit luni la Bruxelles, la inițiativa Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), pentru a încerca să rezolve excesul de producție, dar singura concluzie a fost că problema trebuie rezolvată într-un mod structural și rapid.

Reprezentanții SUA au dat vina pe China pentru eșecul negocierilor, apreciind că Beijingul trebuie să acționeze în cazul supracapacităților de producție sau s-ar putea confrunta cu posibile acțiuni comerciale din partea altor state.

"În cazul în care China nu ia măsuri concrete pentru a-și reduce supracapacitățile de producție, mai ales în sectorul oțelului, atunci problemele structurale fundamentale din industrie se vor menține și guvernele afectate — inclusiv în SUA — nu vor avea alternativă decât adoptarea unor acțiuni comerciale, pentru a evita efectele negative asupra industriilor lor interne și asupra angajaților", a afirmat secretarul de stat pentru Comerț al SUA, Penny Pritzker.

Comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmstrom, a insistat că guvernele nu ar trebui să acorde subvenții care să mențină funcționarea fabricilor care nu sunt viabile, iar firmele controlate de stat ar trebui să se supună reglementărilor din sectorul privat.

Adjunctul ministrului Comerțului din China, Zhang Ji, a declarat că țara sa a a redus cu 90 de milioane de tone capacitatea de producție și intenționează să o diminueze cu încă 100-150 milioane de tone.

Piața chineză se confruntă cu o supraofertă de oțel, în condițiile în care încetinirea celei mai mari economii asiatice a afectat cererea internă de oțel, astfel că acesta este vândut pe piețele mondiale la prețuri de dumping. Potrivit experților, China, responsabilă pentru jumătate din producția mondială de oțel, se confruntă în prezent cu o supraproducție de 340 milioane de tone, adică dublu față de cantitatea de oțel produsă anual în Uniunea Europeană.

Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 34 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: