Datele de identificare pentru peste 13.700 de entitati publice sunt disponibile pe www.transparenta-bugetara.gov.ro, anunta MFP

Data publicarii: Astazi, 28-04-2016 | Economie

Ministerul Finantelor Publice (MFP) publica, incepand de joi, pe platforma www.transparenta-bugetara.gov.ro toate datele de identificare pentru peste 13.700 de entitati publice, se arata intr-un comunicat al MFP transmis, joi, AGERPRES.

'Ministerul Finanțelor vine cu noi informații despre instituțiile publice din țară. De astăzi (joi—n.r.), pe www.transparenta-bugetara.gov.ro orice persoană poate găsi fișele a peste 13.700 de entități publice. Acestea conțin toate datele de identificare a instituțiilor, de la denumirea completă, codul de identificare fiscală, Trezoreria la care are deschise conturile de cheltuieli până la tipul de activitate, adresele fiscale și de corespondență. Tot aici, cei interesați pot găsi informații despre instituțiile subordonate și cele cărora li se subordonează', se menționează în comunicat.

În plus, ministerul menționează că prezintă pe site și instrucțiuni care să ușureze accesul la informații. 'Pe site veți găsi pașii ce trebuie urmați pentru a vizualiza execuțiile bugetare detaliate și rapoartele agregate precum și informații generale legate de publicarea situațiilor lunare', se mai arată în comunicat.

Platforma www.transparenta-bugetara.gov.ro a fost lansată la începutul lunii martie și conține informații despre circa 13.700 de instituții publice, de la școli, grădinițe, spitale până la ministere, Parlament. 'De atunci, au fost peste 47.700 de accesări unice și peste 62.500 de descărcări de documente', se mai arată în comunicatul MFP.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: