Ministerul Fondurilor Europene vrea sa lanseze 4 ghiduri dedicate programului antisaracie, in mai

Data publicarii: 29-04-2016 | Economie

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea sa lanseze, in mai, 4 ghiduri care privesc programul antisaracie, prin Programul Operational Capital Uman (POCU), potrivit datelor publicate pe site-ul institutiei.

Valoarea totală a finanțării europene pentru proiectele care urmează a fi depuse se ridică la 830 milioane de euro.

Astfel, prin Ghidul 'Măsuri de ocupare pentru șomeri (romă, non-romă, mediu rural, mediu urban, persoane cu dizabilități) — Program antisărăcie 3.1-3.5' este alocată o sumă de 440 milioane euro, iar prin 'Școala — motor de incluziune în zonele defavorizate, programe de formare pentru tineri și adulți — Program antisărăcie 6.3-6.6' — 335 milioane euro.

Celelalte două ghiduri sunt 'Servicii la nivelul comunității pentru copii și tineri anterior instituționalizați sau din instituții de tip rezidențial — Program antisărăcie 4.12, 4.13' — 45 milioane euro și 'Dezvoltarea rețelei de asistenți sociali și asistenți maternali—prevenirea separării copilului de familie — Program antisărăcie 4.14' — 10 milioane euro.

Sursa: Agerpress