ANAF amana cu cateva zile publicarea listei cu restantierii la buget, pentru ca multi au platit in ultimul moment
Data publicarii: 03-05-2016 | EconomieAgentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a amanat cu cateva zile publicarea listei datornicilor, din cauza faptului ca multi contribuabili, dintre cei care au primit notificari, si-au achitat datoriile in ultimele zile ale saptamanii trecute, a declarat marti, pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al institutiei, Alexandru Cristea.
'Sperăm să publicăm lista în zilele următoare. În săptămâna trecută, cei care au primit notificări s-au grăbit să plătească. Noi suntem obligați să publicăm lista datornicilor care figurează cu datorii restante la 31 martie dar neplătite până la data publicării', a explicat reprezentantul ANAF.
Potrivit acestuia, din cauza faptului că unii contribuabili au plătit în ultimul moment, nu a fost posibilă actualizarea listei în timp util. Termenul inițial pentru publicarea listei era 30 aprilie.
Obligația de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante este prevăzută de art. 162 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015. Cuantumurile de la care obligațiile fiscale restante fac obiectul publicării pe pagina de internet a ANAF și Procedura de publicare a listelor debitorilor și cuantumul obligații fiscale restante înregistrate au fost aprobate prin OPANAF.
ANAF a majorat, la începutul lunii aprilie, limitele minime de la care datoriile restante la 31 martie 2016 se publică pe site-ul instituției. Astfel, instituția va include pe listă firmele mari care au datorii de peste 100.000 lei, contribuabilii mijlocii cu restanțe de peste 50.000 lei, persoanele fizice care desfășoară activități economice independent sau profesii libere pentru datorii de peste 10.000 lei și persoanele fizice cu datorii de peste 1.500 de lei. Inițial, aceste limite de sumă erau mult mai mici, între 100 de lei pentru persoane fizice și 1.500 de lei pentru marii contribuabili.
'În procesul de analiză a oportunității modificării prevederilor OPANAF nr. 558/2016 au fost luate în considerare atât scopul de a preveni și reduce arieratele la bugetul general consolidat, cât și costurile necesare notificării, astfel încât se impune modificarea plafoanelor obligațiilor fiscale restante, care se vor publica pe pagina de internet www.anaf.ro', informa ANAF la acea vreme.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall