Populatia, autoritatile publice, spitalele, institutiile de asistenta sociala si termocentralele vor fi considerate consumatori protejati de gaze

Data publicarii: 03-05-2016 | Economie

Consumatorii casnici, autoritatile publice, spitalele, institutiile de asistenta sociala si termocentralele care livreaza caldura acestor categorii vor fi considerati consumatori protejati de gaze si vor fi alimentati cu prioritate in cazul unei situatii de urgenta, se arata intr-un proiect de modificare a Legii energiei electrice si gazelor naturale 123/2012, elaborat de Ministerul Energiei.

"Actuala intervenție legislativă vizează o serie de modificări privind responsabilitățile și sarcinile ministerului de resort, incluzând noi obiective, rezultate din contextul celor mai recente evoluții de politică energetică la nivel european, precum și facilitarea realizării proiectelor de interes național. De asemenea, proiectul de act normativ are în vedere și reglementarea unor aspecte care stabilesc regimul juridic al concesiunii serviciului public de distribuție a gazelor naturale, definirea consumatorului protejat, precum și o serie de măsuri necesare a fi aplicate în cazul unei situații de criză care atinge nivelul de urgență, în aplicarea prevederilor Regulamentului UE nr. 994/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010, privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale și de abrogare a Directivei 2004/67/CE a Consiliului", se arată în nota explicativă.

Astfel, în categoria "consumatori protejați" intră cei casnici racordați la o rețea de distribuție, autoritățile publice și orice alte entități publice sau private care își desfășoară activitatea în domeniul sănătății și asistenței sociale, cu condiția ca aceștia să fie racordați la rețeaua de distribuție și transport și să nu reprezinte mai mult de 20% din consumul total de gaze, precum și instalațiile de termoficare care furnizează energie termică celor din categoriile menționate, cu condiția să nu poată funcționa cu alți combustibili și să fie conectate la o rețea de distribuție sau transport de gaze naturale.

Acești consumatori protejați vor avea prioritate în alimentarea cu gaze în cazul declanșării situației de urgență.

"În cazul declarării nivelului de urgență, în situație de criză, în scopul garantării aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor protejați, contractele de furnizare, transport și distribuție a gazelor naturale, încheiate până la data declarării nivelului de urgență, cu excepția contractelor de furnizare a gazelor naturale încheiate cu consumatorii protejați, a contractelor de înmagazinare gaze naturale (...) se suspendă de drept, pe perioada începând cu ora 24:00 a zile în care se declară nivelul de urgență și terminând cu ora 24:00 a zilei în care se declară încetarea nivelului de urgență", se mai arată în textul proiectului.

Totodată, modificările aduse legii-cadru a energiei și gazelor vizează interzicerea subconcesiunii distribuției de gaze, precum și limitarea duratei concesiunii serviciului public de distribuție a gazelor naturale la 49 de ani, cu posibilitatatea prelungirii cu cel mult jumătate din durata sa inițială.

"La momentul de față, nu există nicio prevedere legală care să interzică, în general, subconcesiunea serviciilor publice și, în special, subconcesiunea serviciului public de distribuție a gazelor naturale; interdicția subconcesiunii existând doar pentru cazul concesiunii bunurilor proprietate publice, astfel cum este reglementat de art. 8 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. Interzicerea subconcesionarii, atât a bunurilor proprietate publică, cât și a serviciilor publice (în cazul de față, a serviciului public de distribuție a gazelor naturale) este o măsură necesară pentru asigurarea realizării interesului public, pentru care sunt destinate bunurilor și serviciilor publice concesionate, reprezentând o teza constantă în doctrina de drept administrativ", explică inițiatorii proiectului.

În plus, în momentul de față, legislația în vigoare nu prevede un regim de pază și protecție a bunurilor folosite de concesionări, pentru prestarea serviciului de public de distribuție a gazelor naturale. "Singura prevedere legală care vorbește de preluarea bunurilor folosite la exploatarea concesiunii (prevedere care, în opinia noastră, este însă lipsită de eficacitate), este cea prevăzută de actualul alin. (1), art. 107 din Legea nr. 123/2012 care prevede că '(1) La încetarea din orice motiv a contractului de concesiune, bunurile aferente serviciului public de distribuție aflate în proprietatea concesionarului pot fi preluate, în tot sau în parte, de către concedent sau de către un alt concesionar, cu acordul concedentului, în schimbul plății unei compensații egale cu valoarea reglementată rămasă neamortizată, stabilită de ANRE.', se mai arată în nota de fundamentare.

Această prevedere reglementează un drept de preluare, pentru concedent, care însă nu împiedică înstrăinarea bunurilor de către concesionar, pe perioada concesiunii sau chiar după acest moment, până la momentul exercitării, de către concedent, a dreptului de preluare. Această lipsă de reglementare a unui regim de pază și protecție pentru bunurile în cauză a permis și permite, în continuare, concesionarilor ca, după ce și-au asumat, la momentul concesiunii, obligația de a realiza anumite investiții necesare pentru prestarea serviciului concesionat și după ce au realizat aceste investiții, să înstrăineze bunurile rezultate în urmă investițiilor, pentru a nu mai execută obligația de transfer a bunurilor în cauză către un nou concesionar sau concedent, după caz.

Prin proiectul de act normativ se propune și modificarea amenzii contravenționale pentru fapta de neconstituire a stocului minim de gaze naturale, pe care titularii licențelor de furnizare/transport au obligația să îl dețină în depozitele de înmagazinare subterană, de la amenda contravențională de 500.000 lei, cea cuprinsă între 5% și 10% din cifra de afaceri anuală.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: