Romgaz, Fondul Proprietatea si Banca Transilvania, cele mai tranzactionate titluri pe bursa, in aprilie

Data publicarii: 04-05-2016 | Economie

Titlurile Romgaz, Fondul Proprietatea si Banca Transilvania au fost cele mai tranzactionate pe bursa, pe segmentul principal, in luna aprilie, potrivit datelor Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Cu acțiunile Romgaz au fost realizate 8.584 de tranzacții, în valoare de peste 141,3 milioane lei, cu cele ale Fondului Proprietatea — 1.802 de tranzacții de peste 138,2 milioane de lei, și cu ale Băncii Transilvania — 7.147 de tranzacții de circa 137,1 milioane lei.

Locurile 4 și 5 sunt ocupate de OMV Petrom și BRD, cu 66,6 milioane lei, respectiv 58,5 milioane lei.

Potrivit BVB, pe segmentul principal au fost realizate 223.974 de tranzacții de la începutul anului, în valoare de peste 2,85 miliarde lei, fiind 85 de societăți emitente și 38 de intermediari. Cu obligațiuni au fost realizate tranzacții în valoare de 181,8 milioane de lei, valoarea medie zilnică fiind de 2,13 milioane de lei. De asemenea, au fost realizate 101.754 de tranzacții cu certificate însumând 168,4 milioane lei.

Pe sistemul alternativ de tranzacționare, în primele 85 de ședințe au avut loc 16.804 de tranzacții cu acțiuni în valoare de peste 78 milioane lei, aici existând 303 societăți emitente și 32 de intermediari. Cele mai tranzacționate, în luna aprilie, au fost acțiunile Deutsche Bank (2,36 milioane lei), Napochim Imobiliare Cluj-Napoca (1,53 milioane lei) și Napochim Cluj (604.344 lei).

În total, la BVB au avut loc, de la începutul anului, 343.589 tranzacții, a căror valoare a depășit 3,29 miliarde lei. Valoarea medie zilnică tranzacționată a fost de circa 38,7 milioane lei.

Sursa: Agerpress