Activele nete ale fondurilor deschise locale de investitii au ramas la valoarea de 21 de miliarde de lei, in aprilie
Data publicarii: 16-05-2016 | EconomieActivele nete ale fondurilor deschise locale de investitii locale au avut o evolutie stationara in luna aprilie, nivelul atins fiind de 21 miliarde de lei (4,7 miliarde de euro), iar cresterea de la inceputul anului, de 0,2%, este in continuare modesta, potrivit datelor publicate luni de Asociatia Administratorilor de Fonduri.
Fondurile locale au înregistrat în aprilie ieșiri nete de 17,7 milioane de lei (4 milioane de euro), fiind vizate și în această lună în special fondurile de obligațiuni (minus 48 milioane lei), cele diversificate (minus 9,3 milioane lei) și în mai mică măsură cele de randament absolut (minus 3 milioane lei), cele monetare (minus 2,7 milioane lei), cele cu capital protejat (minus 1,5 milioane lei) și cele de acțiuni (minus 1,4 milioane lei ).
Potrivit sursei citate, mare parte din ieșirile nete înregistrate de toate aceste categorii de fonduri au fost compensate de intrările nete ale celorlalte fonduri (+48,2 milioane lei).
Activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în România au scăzut cu 0,6%, comparativ cu luna martie, până la nivelul de 2,33 miliarde de lei (520 milioane de euro) și au înregistrat de la începutul anului o scădere de 1%.
De asemenea, fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 10% din totalul fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna aprilie, spre deosebire de fondurile locale, subscrieri nete pozitive de 7,9 milioane de lei (1,8 milioane de euro).
Activele nete ale celor 23 de fonduri închise (locale și străine) au scăzut cu 1,5% în luna raportată, rămânând la nivelul de aproximativ 480 de milioane de lei (107 milioane euro). Aceste fonduri au înregistrat ieșiri nete în luna aprilie de 1,2 milioane lei (0,27 milioane euro).
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall