Sorin Buse, ales director general adjunct la Tarom; va prelua atributiile de director general
Data publicarii: 26-05-2016 | EconomieSorin Buse a fost ales director general adjunct la Tarom si va prelua prerogativele de director general al companiei pana la selectia unui nou manager, a anuntat, joi, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
"Am primit de la Consiliul de Administrație al companiei (Tarom n.r.) niște vești. S-a finalizat prima parte a procedurii de selecție pe 109 (OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice n.r.). Au fost selectați adjunctul CEO-ului, domnul Sorin Bușe, directorul administrativ Paul Gurău, directorul de marketing Costin Ciotec și directorul tehnic Dorin Necula. Urmează așa cum scrie acolo selectarea directorului general care se face obligatoriu printr-o firmă de recrutare. Până atunci, din câte am înțeles, din cei deja selectați, cel mai probabil Sorin Bușe, pentru că este și decizia Consiliului de Administrație, va prelua prerogativele de director general", a spus Dan Costescu, într-o conferință de presă.
De asemenea, Costescu a afirmat că Ministerul Transporturilor și companiile lui trebuie să "înceapă să fure manageri și personal de la companiile private așa cum acestea au făcut ani la rândul de la companiile de stat".
Șeful de la Transporturi consideră că experiența cu un singur manager numit prin procedurile prevăzute de OUG 109 nu duce întotdeauna la succes și că sunt sisteme greu de reformat, care nu pot fi realizate cu un singur om, existând astfel riscul ca "acesta să fie absorbit de către sistem, oricât de bun ar fi".
Adunarea Generală a Acționarilor companiei TAROM a decis, cu unanimitate de voturi, revocarea lui Christian Heinzmann și a lui Tiberiu Țiclea din calitatea de administratori, anunțat compania în 10 mai.
"În ședința din 6 mai a.c., Adunarea Generală a Acționarilor companiei TAROM a decis, cu unanimitate de voturi exprimate prin vot secret, revocarea lui Christian Edouard Heinzmann și a lui Tiberiu Țiclea din calitatea de administratori", spune TAROM.
Potrivit sursei citate, decizia a venit în urma informării primite de la Consiliul de Administrație al companiei TAROM, în baza faptelor ce țin de neîndeplinirea unor cerințe legale, a unor măsuri prevăzute în contractul de mandat sau în Planul de administrare al companiei.
"În cadrul aceleiași ședințe, Adunarea Generală a Acționarilor a luat act de Hotărârea Consiliului de Administrație TAROM nr. 7/2016, prin care domnii Christian Edouard Heinzmann și Tiberiu Țiclea au fost revocați din funcțiile de Director General — CEO, respectiv Director General Administrativ — CAO", se menționează în comunicatul semnat de președintele Consiliului de Administrație TAROM, Radu Florescu.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall