Jiru (Ministerul Finantelor): Populatia va putea vinde oricand titlurile de stat detinute, fara a pierde dobanda; pretul va fi stabilit de banca

Data publicarii: 27-05-2016 | Economie

Persoanele fizice care vor subscrie la emisiunea de titluri de stat a Ministerului Finantelor pentru populatie le vor putea vinde oricand, prin intermediul bancilor din consortiul de emisiune, fara a pierde dobanda pentru perioada de detinere, insa pretul va fi stabilit de banca in functie de dobanzile din piata la momentul tranzactiei, a declarat vineri secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Enache Jiru.

"Titlurile se pot vinde oricând și nu se pierde dobânda acumulată până la momentul vânzării. Prețul va varia pe piață în funcție de fluctuația de dobânzi în piața interbancară. Spre exemplu, dacă un titlu de stat este remunerat cu o dobândă de 2% și după jumătate de an deținătorul îl vinde, iar piața ar fi la 2,5% dobândă, ar avea o pierdere, pentru că cel care va cumpăra titlul (banca — n.r.) trebuie să se împrumute cu 2,5% pentru a plăti titlul. Atunci deținătorul câștigă cam 1,3% (din dobânda titlului, de 2%, se scade diferența până la 2,5% și comisionul intermediarului)", a explicat Jiru.

Pe de altă parte, dacă dobânzile din piață sunt sub 2% la momentul vânzării, deținătorul primește mai mult, respectiv la un lei, încasează 1,05 lei, adică un câștig de 2,5%, a mai spus Jiru.

În plus, dacă titlul se vinde după un an, se încasează și cuponul (dobânda) pentru primul an de deținere.

În același timp, Enache Jiru a precizat că băncile din consorțiu vor fi obligate să răscumpere oricând titlurile.

Oficialul din finanțe a reamintit că, în trecut, titlurile de stat pentru populație se vindeau prin intermediul Trezoreriei, la ghișeu, iar la scadență, în cazul în care titularii nu se prezentau să își ridice banii, se constituiau depozite pe numele lor, remunerate cu o anumită dobândă. "Avem aproximativ 250 de milioane de lei și azi în depozite, pe care noi le remunerăm cu o anumită dobândă", a mai spus Jiru.

Ministerul Finanțelor Publice va lansa, în luna iulie, o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație, cu scadența la doi ani, în valoare totală de 100 de milioane de lei, la o valoare nominală de 100 de lei, a anunțat joi ministrul de resort, Anca Dragu.

Potrivit sursei citate, emisiunea are, în principal, un scop educativ. "Dorim ca oamenii să înțeleagă mai bine procesul de economisire, că pot economisi în mai multe feluri, la bancă, în alte instrumente, dar și în datoria publică a țării sale", a adăugat Anca Dragu.

Dobânda nu a fost anunțată, pentru că aceasta va fi stabilită în momentul lansării efective a programului, în luna iulie, pentru că se va baza pe dobânda pieței la acel moment. Ministrul Finanțelor a mai spus că pentru dobânda aferentă titlurilor de stat nu se plătește impozit pe venit.

În plus, deținătorii de titluri vor participa, la scadență, la o loterie, în cadrul căreia vor fi selectați 100 de participanți, care vor încasa un premiu de 1.000 de lei fiecare.

Sursa: Agerpress