BVB si Ministerul Comunicatiilor au lansat un proiect dedicat antreprenorilor din domeniul IT

Data publicarii: 16-06-2016 | Economie

Bursa de Valori Bucuresti (BVB), alaturi de Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala (MCSI), a lansat, joi, o noua serie de workshop-uri dedicate companiilor din sectorul IT&C, in cadrul programului "BVB pentru IT&C", potrivit unui comunicat de presa publicat pe pagina de Internet a bursei.

Proiectul "BVB pentru IT&C" prevede organizarea a șase ateliere de lucru în perioada 30 august — 4 octombrie, după cum urmează: București (30 august și 4 octombrie), Brașov (6 septembrie), Cluj — Napoca (13 septembrie), Timișoara (20 septembrie) și Iași (27 septembrie).

Conform sursei citate, în cadrul atelierelor, participanții vor afla despre oportunitățile disponibile pe piețele de capital pentru companiile care sunt în căutarea de capital, precum și evaluarea de piață.

De asemenea, prin intermediul acestui proiect, Bursa de Valori București va facilita accesul investitorilor potențiali interesați de acțiunile sau obligațiunile emise de societățile de pe AeRO sau de pe piața principală. În plus, toate societățile înregistrate vor beneficia de o consultanță inițială gratuită, care urmează să fie realizată de BVB și intermediari.

"Statisticile arată că, în România, există la ora actuală 70.000 de freelanceri în IT&C, în timp ce, la nivel global, numărul liber-profesioniștilor IT a ajuns la 14 milioane. Acesta este singurul domeniu în care nu există și nici nu vor exista șomeri. România are un potențial genetic extraordinar de a dezvolta start-up-uri în domeniul digital. Trebuie doar să-i descoperim pe cei care au idei și să-i ajutăm să-și pună pe picioare o afacere în domeniul IT&C, facilitându-le întâlnirea cu potențiali investitori. Inovația, cultura financiară și spiritul antreprenorial vor crea ecosistemul high-tech, care va marca dezvoltarea României în următoarea perioadă (...)", afirmă ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Marius Bostan.

La rândul său, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, Lucian Anghel, spune că, prin acest program, 'antreprenorii vor afla modul în care își pot finanța și dezvolta afacerile prin intermediul pieței de capital, dar, de asemenea, vor acumula noi competențe și pot găsi investitori interesați de compania lor".

Participarea la atelierele de lucru din cadrul noului proiect este gratuită, iar companiile își pot rezerva un loc începând din 16 iunie, prin secțiunea dedicată a site-ului Bursei de Valori București.

Bursa de Valori București administrează piețe de acțiuni, obligațiuni și alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, și furnizează o gamă variată de servicii participanților la piețele financiare. BVB este o companie listată pe propria piață, din anul 2010.

Sursa: Agerpress