Bosnia, somata sa adopte un acord comercial cu UE

Data publicarii: 30-06-2016 | Economie

Bruxellesul si Washingtonul au somat miercuri Bosnia sa ratifice un acord comercial cu Uniunea Europeana, reclamat de Croatia, afirmand ca un refuz ar putea pune in pericol apropierea sa de UE si sprijinul institutiilor financiare internationale, relateaza AFP.

Acordul de Stabilizare și de Asociere (ASA) se referă în special la comerț. Bosnia îl semnase deja în 2008, împreună cu alte 27 de țări membre ale UE, dar acesta a trebuit să fie adaptat noilor circumstanțe după aderarea Croației la UE în 2013.

'Evenimentele din zilele următoare ar putea avea un efect determinant pentru prosperitatea și securitatea țării în cursul următorilor 10 ani', au avertizat ambasadoarea SUA la Sarajevo, Maureen Cormack, și șeful delegației UE în Bosnia, Lars-Gunnar Wigemark, într-un comunicat comun.

Bosnia și-a depus oficial cererea de aderare la UE în februarie, după ani de stagnare pe calea europeană, din cauza disputelor intercomunitare.

Această candidatură ar putea fi tratată la Bruxelles în iulie, dar cu condiția ca Bosnia să îndeplinească anumite condiții, în special adoptarea acestui acord comercial modificat, potrivit unor conducători bosniaci.

'Bosnia va trebui să accepte adoptarea ASA. Fără această adoptare — care, în sine, va fi benefică pentru poporul Bosniei — nu există garanție că țara va putea merge spre viitoarea etapă a aderării la UE', se poate citi în comunicatul ambasadorilor.

Negociat de reprezentanți bosniaci și bruxellezi, acest acord trebuie să fie aprobat de președinția colegială a Bosniei, dar membrul sârb al acesteia, Mladen Ivanic, i s-a opus.

Autoritățile entității sârbe din Bosnia și reprezentanți ai sectorului agricol au afirmat că documentul este 'dezavantajos' pentru Bosnia și că adoptarea lui va 'ruina' producția locală, în special sectorul lactatelor.

Ambasadorii avertizează că o nouă încetinire a procesului de apropiere a Bosniei de UE riscă să pună în pericol vărsarea fondurilor internaționale, în special cele din partea Fondului Monetar Internațional (FMI).

Ei precizează că este vorba despre aproximativ 2 miliarde de euro, a căror livrare este prevăzută într-o perioadă 'de trei-patru ani' pentru stabilizarea bugetului statului și pentru dezvoltarea infrastructurilor.

Sursa: Agerpress