Romanii se asteapta la scaderea somajului si la majorarea veniturilor, dar nu isi pot permite achizitii scumpe (studiu)

Data publicarii: 13-07-2016 | Economie

Romanii se asteapta la scaderea somajului si la majorarea veniturilor, ca urmare a cresterii economice, dar nu isi pot permite bunuri de valoare si achizitii scumpe, conform unui studiu realizat de o companie de cercetare, remis miercuri AGERPRES.

În România, în trimestrul al doilea, perspectiva economică generală a înregistrat o creștere minimă (+0,9 puncte), până la nivelul de 4,2 puncte în luna iunie. Indicatorul a urcat doar cu puțin peste media pe termen lung, de 0 puncte.

Reticența de a cheltui contrastează puternic cu creșterea economică susținută înregistrată în ultimii ani, arată rezultatele studiului GfK 'Climatul de Consum în Europa' valabile pentru trimestrul al doilea din 2016.

Studiul GfK nu surprinde încă efectele Brexitului, acestea urmând a se vedea în valul din trimestrul al treilea.

Așteptările românilor privind veniturile au scăzut ușor în al doilea trimestru, cu 3 puncte, până la nivelul de 18,5 puncte. Acest indicator rămâne totuși la un nivel destul de bun. Predilecția spre consum în luna iunie a fost de 3,4 puncte (-0,1 puncte), de asemenea, doar cu puțin peste media pe termen lung. Venitul neconsumat și economiile sunt încă la un nivel nesatisfăcător, dar venitul este suficient pentru acoperirea cheltuielilor zilnice.

Consumatorii români încă nu își pot permite bunuri de valoare și achiziții scumpe. Reprezentanții GfK spun că, pe parcursul anului, se așteaptă, totuși, la o creștere de încă 15 puncte. În luna aprilie, indicatorul a atins cel mai ridicat nivel din august 2008, cu 5 puncte.

Climatul de consum general din cele 28 de țări ale Uniunii Europene a crescut cu 4,1 puncte în intervalul martie — iunie 2016, până la nivelul de 13,1 puncte. În trimestrul II, subiectele interne (diferite de la o țară la alta) au dominat dezbaterile din presa europeană. Subiectele comune au vizat în special lupta contra Statului Islamic și atacurile teroriste produse în Europa (mai ales în Turcia). În perioada premergătoare Campionatului European de Fotbal din Franța, ziariștii, experții în securitate și autoritățile guvernamentale din întreaga Europă s-au axat în special pe găsirea unor soluții de combatere a terorismului.

De asemenea, s-a discutat mult despre acordul dintre Uniunea Europeană și Turcia privind refugiații. Cu ajutorul Turciei s-a obținut o scădere semnificativă a afluxului de refugiați către Europa. Pe de altă parte, în negocierile cu Turcia s-a adus în discuție și respectarea principiilor democratice.

Unul dintre principalele subiecte dezbătute în luna iunie a fost referendumul din Marea Britanie cu privire la ieșirea din UE. Sondajul, care indica victoria taberei pro-europene, nu a reușit să influențeze rezultatul real al referendumului care a avut loc pe 23 iunie.

'Este de așteptat ca incertitudinea situației curente să se propage pe piețele financiare și să afecteze în final consumatorii europeni. Cât de mare va fi impactul ieșirii Marii Britanii asupra climatului de consum din fiecare țară în următoarele luni va depinde în special de politicile fiscale, de evoluția discuțiilor din cadrul UE și de impactul economic al Brexit-ului asupra fiecăreia dintre țările membre', se arată în studiu.

Climatul de consum general din cele 28 de țări ale Uniunii Europene a crescut cu 4,1 puncte în intervalul martie — iunie 2016, până la nivelul de 13,1 puncte. Este cel mai înalt nivel înregistrat din martie 2008 (16,8 puncte).

Concluziile studiului GfK privind climatul european de consum rezultă dintr-un sondaj în rândul consumatorilor, realizat pentru Comisia Europeană, în toate țările UE. În fiecare lună, sunt intervievate peste 40.000 de persoane, din 28 de țări.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: