Inspectorii antifrauda au inaintat organelor de urmarire penala 441 de acte de sesizare; prejudiciul estimat-1,87 miliarde lei

Data publicarii: 21-07-2016 | Economie

Inspectorii antifrauda au inaintat organelor de urmarire penala, in perioada ianuarie - iunie 2016, un numar de 441 de acte de sesizare, prejudiciul estimat adus bugetului de stat insumand 1.870.765.728 de lei (echivalentul a 421,3 de milioane de euro), din care 60% reprezinta TVA, potrivit unui comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Instituția precizează că valoarea actelor de sesizare cu prejudiciu mai mare de 1 milion de euro reprezintă 85% în total valoare prejudiciu stabilit prin actele de sesizare înaintate organelor de urmărire penală.

Din punct de vedere al organului de urmărire penală sesizat, cele 441 de acte de sesizare au fost transmise la: parchete de pe lângă tribunale — 262 de acte de sesizare; DIICOT — 127 de acte de sesizare; DNA — 26 de acte de sesizare; parchete de pe lângă judecătorii — 13 acte de sesizare; parchet de pe lângă Curte de Apel și PÎCCJ — 13 acte de sesizare.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciilor aferente cazurilor investigate, în perioada ianuarie — iunie 2016, au fost dispuse 666 de măsuri asiguratorii asupra unor active patrimoniale în suma de 971.634.236 de lei (echivalentul a 218,8 de milioane de euro).

Cumulat, în primele șase luni, sumele stabilite de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală se ridică la 1.984.673.060 de lei (echivalentul a 446,9 de milioane de euro), reprezentând prejudicii aferente actelor de sesizare înaintate organelor de urmărire penală și sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări).

DGAF menționează faptul ca 94,3% din total sume stabilite reprezintă prejudicii aferente actelor de sesizare înaintate organelor de urmărire penală, în timp ce sancțiunile contravenționale (amenzi și confiscări) reprezintă 5,7%.

Sursa: Agerpress