Justitia franceza a decis trimiterea in judecata a directorului general al FMI, Christine Lagarde
Data publicarii: 22-07-2016 | EconomieDirectorul general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde, va aparea in fata unei instante judecatoresti intr-un dosar de arbitraj ce dateaza din perioada in care aceasta ocupa functia de ministru francez al Economiei, a anuntat, vineri, Curtea de Casatie, transmit DPA si Reuters.
Christine Lagarde va trebui să apară în fața Curții de Justiție a Republicii Franceze (CJR), singura instanță abilitată să ancheteze foști membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor.
Patrick Maisonneuve, avocatul lui Christine Lagarde, și-a exprimat regretul în privința deciziei și a afirmat că este convins că instanța va arăta nevinovăția clientei sale.
În luna decembrie a anului trecut, magistrații de la CJR au decis să o trimită în judecată pe Christine Lagarde într-un proces pentru "neglijență", însă fostul ministru al Economiei a făcut recurs la Curtea de Casație.
Perspectiva unui proces este una jenantă pentru Christine Lagarde, care tocmai și-a început al doilea mandat în fruntea Fondului Monetar Internațional. Dacă va avea loc un proces, Lagarde riscă un an de închisoare și o amendă de 15.000 de euro.
Fostului ministru al Economiei i se reproșează că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiție, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie și Credit Lyonnais.
Litigiul viza o tranzacție ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participația pe care o deținea la producătorul german de îmbrăcăminte și echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acțiune în justiție, susținând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obținut de la stat despăgubiri de 420 milioane euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiție.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall