Toate contractele au fost derulate transparent si pe surse de finantare asigurate integral de Tehnologica Radion,sustin reprezentantii companiei

Data publicarii: Astazi, 18-08-2016 | Economie

Toate contractele incheiate de Tehnologica Radion SRL au fost derulate transparent si pe surse de finantare asigurate integral de companie, sustin reprezentantii Tehnologica Radion, dupa ce in presa au fost publicate mai multe materiale despre Raportul Corpului de Control al Ministerului Energiei referitor la contractele incheiate de Ministrul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri (MECMA) cu Tehnologica Radion SRL.

"Raportat la obiectul controlului Ministerului Energiei, informațiile prezentate de mass-media sunt un mix de informațtii nerelevante, neadevărate și manipulatorii cu privire la Tehnologica Radion SRL în vederea denigrării. În niciunul dintre contractele de concesiune legal încheiate, având ca premise realizarea unei rețele de distribuție gaze naturale în folosul populației, în condiții de eficiență economică Tehnologica Radion SRL nu a primit nicio sumă de bani de la MECMA. Toate contractele au fost derulate transparent și pe surse de finanțare asigurate integral de Tehnologica Radion SRL", se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Reprezentanții companiei afirmă că în materialele publicate nu s-a precizat că lucrările contractate au fost făcute numai din banii societății și de asemenea s-a omis să se prezinte faptul că la un an după încheierea contractului, Tehnologica Radion SRL a cerut într-o manieră transparentă rezilierea contractelor nr. 177/2011 și 178/2011, "pentru ca investiția care s-ar fi făcut nu s-ar fi putut recupera nici în 20 de ani datorită interesului scăzut al populației din zonă".

"Rezilierea se putea face fără penalități din alte cauze, convenționale sau legale, potrivit art. 15 alin.1 lit f din contractele legal încheiate. Foarte important, mass-media nu a precizat ca în derularea contractului nr. 14 din 2010 pentru comuna Poiana Lacului, față de suma de 3.800.000 lei plus TVA prevăzută a fi investită de Tehnologica Radion SRL, s-a cheltuit suma de 4.620.000 lei plus TVA, adică s-a realizat un stadiu valoric de 121% față de stadiul valoric estimat inițial', precizează administratorul special al Tehnologica Radion, Ștefan Mareș.

În data de 2 august, Corpul de Control al Ministerului Energiei a anunțat că va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu "posibile fapte ce pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni" constatate în cazul a trei contracte de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale în localități din județul Argeș, încheiate cu Tehnologica Radion.

Conform raportului publicat de ME, o echipă de control a efectuat o acțiune de control la Direcția Generală Țiței și Gaze Naturale din cadrul Ministerului Energiei pentru a verifica modul în care au fost exercitate drepturile și obligațiile concedentului și ale concesionarului în cazul a trei contracte de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale.

Sursa: Agerpress