INTERVIU Ministrul Energiei: Pregatim o reforma a pietei gazelor; 40% din consumul Romaniei se va tranzactiona pe bursa

Data publicarii: 02-09-2016 | Economie

Producatorii si furnizorii de gaze vor fi obligati ca, incepand de anul viitor, sa tranzactioneze pe bursa cel putin 40% din cantitatea comercializata, altfel vor primi amenzi semnificative care vor fi raportate la cifra de afaceri, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, intr-un interviu acordat AGERPRES.

Ministerul Energiei pregătește o ordonanță de urgență în acest sens, pentru modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, care ar putea fi aprobată de Guvern în luna septembrie.

Ministrul a subliniat că, în acest fel, prețurile vor deveni transparente pentru toată lumea, iar pe piață vor intra mai mulți jucători decât există în prezent, ceea ce va permite consumatorilor finali să obțină cel mai bun preț. Aceasta va fi o adevărată reformă a sistemului, în condițiile în care, în prezent, 98,5% din gaze sunt comercializate prin contracte bilaterale, contracte care au fost interzise pe piața de energie electrică.

Grigorescu a mai spus că o parte dintre actorii cunoscuți din piață doresc amânarea reformei, întrucât modul tradițional de derulare a tranzacțiilor le este favorabil și, odată cu aceste modificări, ar putea pierde cote de piață. Însă, în opinia sa, a venit momentul să trecem la mecanisme noi, moderne și transparente, care să stimuleze dezvoltarea sectorului românesc al gazelor.

Referitor la pregătirile pentru listarea Hidroelectrica, ministrul a arătat că, în prezent, se lucrează cu motoarele turate la maximum. Deși încă nu poate spune cu certitudine dacă iarna aceasta sau primăvara anului viitor vor fi momente optime pentru lansarea la bursă, Grigorescu afirmă că Hidroelectrica are toate șansele să fie una dintre cele mai reușite listări ale României.

Ministrul Energiei a mai vorbit în interviu despre situația de la complexurile energetice Oltenia și Hunedoara, dar și despre starea tehnică a sistemului de termoficare din Capitală.

AGERPRES: Care sunt intențiile ministerului privind modificarea Legii gazelor? Victor Grigorescu: Cred că sintagma în sine, "modificarea Legii gazelor", ne spune foarte puțin despre ceea ce urmează să facem, despre reforma pe care o pregătim în sectorul gazelor naturale. Ceea ce facem în esență este că pentru prima dată transparentizăm serios piața gazelor naturale, așa cum de fapt ne-am și angajat prin programul de guvernare: să stimulăm tranzacțiile de gaze naturale pe bursă. Intenția noastră este să impunem un procent minim de tranzacționare pe piețe centralizate, atât pentru producători cât și pentru furnizori, iar dacă acest procent nu va fi respectat, vom impune amenzi semnificative care se raportează la cifra de afaceri.

Este foarte important de menționat de ce facem acest lucru și o să dau un simplu exemplu pentru a ilustra situația în care ne găsim în momentul de față. Astăzi, doar 1,5% din consumul României se tranzacționează pe piața centralizată. Restul de tranzacții se desfășoară prin intermediul contractelor bilaterale. Ținta noastră este să ajungem să tranzacționăm în jur de 40% din consumul României, ceea ce echivalează cu consumul din zona consumatorilor casnici. Ca atare, principalul beneficiar al acestei prevederi este consumatorul final, pentru că este prima dată când vom obliga furnizorii care livrează gaze în sectorul casnic să achiziționeze aceste gaze într-o manieră transparentă, nediscriminatorie și în condiții echitabile, nu prin contracte bilaterale pe care nu le poate verifica nimeni și care nu oferă în primul rând o imagine exactă asupra costurilor la gaze naturale. Va fi prima dată când veți putea vedea cum în practică se formează acest preț al gazelor naturale.

Este un pas esențial pentru a crea o piață funcțională și atractivă, atât pentru furnizori, cât și pentru producătorii de gaze naturale. Aceștia pot să aibă o piață funcțională, să fie interesați să investească în activități de explorare și de producție pentru a descoperi și a comercializa noi rezerve de hidrocarburi. România are în momentul acesta un potențial gazier semnificativ și acesta este unul dintre instrumentele pe care noi le vom pune la dispoziție producătorilor de gaze naturale.

Sigur că măsura o privim dincolo de ceea ce trebuie să facă Ministerul Energiei, nu o privim ca un instrument singular. Vom solicita și altor instituții să adopte elemente de legislație secundară absolut necesare pentru ca această inițiativă a noastră să se transpună în realitate și să atingă întreg efectul și în special vom solicita colegilor de la ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei — n.r.) să adopte metodologiile pentru a se crea o piață de echilibrare și o piață spot a gazelor naturale, aspecte pe care de fapt le-am solicitat încă din această vara. Era o mai veche dorința a noastră să avem aceste două piețe funcționale.

Trebuie să spun că, în același context, mă refeream la ANRE, sunt cu siguranță îngrijorat de situația codurilor rețelei. Și codurile rețelei reprezintă un element important pentru a avea o piață funcțională. Îmi amintesc că despre acest cod al rețelei discutam în iarna anului trecut, în plină iarnă cu temperaturi scăzute când ne întrebam cum anume funcționează situațiile contractuale între producători, transportatori și furnizori de gaze naturale. Ne plângeam atunci că aplicarea codului fusese amânată pentru o perioadă care trecea spre primăvară și ne-am propus cu toții atunci că înainte de începerea acestei ierni vom avea un cod funcțional. Sunt extrem de îngrijorat de faptul că acum se discută despre intrarea în vigoare a codului rețelei la 1 noiembrie, ceea ce în opinia mea este extrem de târziu. Noi am făcut eforturi la Ministerul Energiei pentru a media între toate părțile interesate, dar sigur nu suntem noi cei care adoptăm această modificare, dar îmi exprim o îngrijorare extremă cu privire la acest aspect și trebuie să recunosc că nu îmi doresc o amânare. Intenția și dorința noastră a fost de a finaliza acest lucru cât mai repede cu putință.

Revenind la discuția despre piața gazieră, eu cred că suntem într-un moment de cotitură pe piața gazelor. Suntem într-un moment în care avem certitudinea că avem un sector puternic, că avem rezerve, potențial la Marea Neagră și nu numai, pentru că au apărut și alte descoperiri în ultimele luni în România. Vorbim despre cel mai important proiect de infrastructură, mă gândesc la BRUA, infrastructură de viitor de 528 de kilometri de conductă. Cred că a venit momentul să discutăm despre o evoluție pe parte de piață și de transparentizare și de mecanisme noi, moderne, care să stimuleze dezvoltarea acestui sector.

AGERPRES: Ați avut discuții cu operatorii din piață pe această temă? Victor Grigorescu: Am avut discuții cu mai toți operatorii din piață și cu asociațiile de profil. Sigur că poate niciodată nu este un moment potrivit pentru reformă și poate pentru mulți ideea aceasta s-ar dori amânată. Eu cred însă că trebuie să fim ambițioși, că suntem la momentul oportun, cred că începem cu un pas important de a stabili un procent minim de tranzacționare. Nu e ceva ce am face numai noi, s-a făcut și în Olanda, s-a făcut și în alte țări și s-a dovedit o strategie eficientă. Această strategie va trebui să continue în anii următori, pentru că la sfârșitul acestei decade, când o să avem o conductă de mare presiune, BRUA, construită, și rezerve din Marea Neagră sper eu intrate înspre comercializare, o să avem și o piață care să fie cu adevărat funcțională, nu neapărat în beneficiul românilor și al României, ci poate al întregii regiuni. Eu cred că prin acest pas ne situăm în zona de avangardă a reglementărilor din zona gazelor.

AGERPRES: Cine dorește amânarea acestei reforme? Victor Grigorescu: Cred că există un soi de tendință de a temporiza lucrurile, dar nu este legată neapărat de un actor din piață. Cu siguranță că o astfel de reformă de transparentizare îi va scoate din zone tradiționale pe câțiva dintre actorii cunoscuți, pentru că, obligând furnizorii să achiziționeze gaze într-un asemenea procent de pe bursă îi aduce și pe cei care importă din alte surse din afară României pe bursă.

Ne-am obișnuit în România să tot vorbim despre ceea ce ar trebui să facem și să spunem că cel mai bun moment e mâine. Cred că toți vom avea de câștigat din acest lucru, și actorii de piață, și producătorii, și până la urmă consumatorul final și ideea că pe resursele noastre există o transparență. Știm ce se întâmplă cu gazele naturale din România. Acesta este un pas foarte important pentru perioada următoare, pentru anii care vin.

AGERPRES: Pentru consumatori care vor fi principalele avantaje? Victor Grigorescu: Cu siguranță posibilitatea de a obține cel mai bun preț din piață. Prin faptul că tranzacțiile sunt transparente, pentru că știi de la cine se cumpără și cu ce preț se cumpără, prin faptul că va exista o competiție reală și între producători pentru a obține un preț competitiv și pentru a-și desface gazele naturale. Cred că este, ca și în alte sectoare, un mecanism absolut ok care și-a dovedit eficiența peste tot. Ne uităm și la piața energiei electrice, unde știm foarte bine că 100% din tranzacții sunt pe bursă, zero tranzacții sunt permise prin intermediul contractelor bilaterale. Sigur că nu ne aflăm într-o poziție similară și nu vrem să trecem în pas radical, dar exemplul este unul încurajator și arată că funcționează în beneficiul consumatorului, în mod cert. Vor fi mai mulți actori în piață, mai multă competiție, și de o parte, și de alta.

AGERPRES: Unde se vor face toate aceste tranzacții? Victor Grigorescu: Există în acest moment două platforme. Nu am să le numesc, ca să nu favorizez pe cineva în mod particular. Sunt cel puțin două platforme cunoscute pe care se tranzacționează deja energie și care sunt pregătite să preia următoarele tranzacții. Există și tranzacții de gaze naturale pe SEAP. Sunt autorități care au scos o licitație pe SEAP cu contracte de gaze naturale.

Dar, cum spuneam, voi solicita și ANRE să dezvolte mecanisme de piață de echilibrare și de piață spot, astfel încât să avem toată paleta de instrumente necesare. Din punctul nostru de vedere, noi suntem neutri, ne dorim competitivitate, servicii bune, ne dorim ca mai târziu aceste platforme să se dezvolte și în alte direcții, poate să existe și contracte forward și posibilitatea de a face hedging și instrumente sofisticate. Ne dorim implicarea sectorului bancar în zona aceasta, pentru că e, totuși, o piață importantă și există metode mai sofisticate prin care poți să îți acoperi riscul pe termen lung. Este nevoie să începem de undeva și acesta este pasul corect.

AGERPRES: Care este calendarul pe care vi-l propuneți? Victor Grigorescu: Ne gândim ca tranzacționarea să înceapă din 2017.

AGERPRES: Acum pregătiți un proiect de ordonanță de urgență? Victor Grigorescu: Da. Am avut o rundă de consultări cu actorii din piață. Vom intra apoi într-o perioadă de consultare publică și, în funcție de evoluția procesului intern de avizare, îl vom înainta spre aprobare cât de curând. Intenția este să facem acest pas în cursul lunii septembrie.

AGERPRES: Care este situația la Complexul Energetic Oltenia? Victor Grigorescu: Complexul Energetic Oltenia este în plin proces de restructurare și, chiar dacă situația nu e la fel de complicată ca la Complexul Hunedoara, unde avem insolvență, și Oltenia este într-o situație de restructurare care se impune. Anul trecut am avut pierderi de peste 900 de milioane de lei. Anul acesta am aprobat un buget fără pierderi, cu reduceri de cheltuieli, într-un context în care avem și reduceri de venituri, pentru că piața energiei anul acesta a recompensat mai puțin, prețurile au fost mai mici. Acest buget de restructurare și eficientizare prevede și disponibilizări de personal, mai ales în zonele unde se înregistrau pierderi financiare semnificative.

Cred că partea cea mai complicată e că mă întrebați care este situația de acolo. Din nefericire, Complexul Oltenia funcționează într-un mediu local aparte, care în trecut s-a dovedit extrem de toxic pentru companie, care a căpușat-o, care a influențat-o politic pentru interes personal sau a direcționat resursele oriunde în altă parte decât pentru binele oamenilor sau pentru binele comunității. Există și azi o rezistență puternică la schimbare și acest lucru este evident. În continuare apar dosare penale, ingerințe grosolane ale politicului în actul de conducere a companiei și sunt sigur că din punctul acesta de vedere curățenia nu se va opri aici, sub toate aspectele ei.

Pe de altă parte, există și zone de acțiune pozitivă. Complexul Oltenia a semnat cu Ministerul Energiei de curând contracte de finanțare a investițiilor într-o serie de grupuri energetice, contracte de modernizare a căror sumă este în jur de 21 de milioane de euro. Complexul Oltenia negociază construcția unui grup energetic nou, proiect în asociere cu un investitor străin și eu sper că acest proiect va fi finalizat și că vom putea să aducem o investiție de peste 200 de milioane de euro în Gorj, cu toate avantajele care revin de aici.

Și aici există rezistență, și aici lucrurile au trenat, poate din lipsă de pricepere, alteori din reavoință, însă noi vom continua să fim alături de cei care vor să dezvolte activitatea complexului, să aducă investiții extrem de importante în această zonă. Aceasta chiar dacă sunt unii care spun că trebuie să menținem liniște, că restructurarea nu se face înainte de alegeri. Mă întreb: liniște pentru cine și liniște pentru ce? Pentru voturi? Pentru avantaje politice? Eu cred că, dacă am accepta o asemenea liniște, ar fi liniștea dinaintea dezastrului, o liniște a iresponsabilității. Cred că oamenii au nevoie de ajutor, de adevăr și de eforturi care să ducă spre redresarea situației, atât la nivelul societății, cât și la nivelul întregii comunități, pentru că vorbim de zone monoindustriale, și nu de păstrarea unei liniști înșelătoare, în care, cu bună știință, să ignorăm ceea ce trebuie făcut în această societate.

AGERPRES: Ce informații aveți în legătură cu posibile nereguli care s-ar face la listele de disponibilizări? Victor Grigorescu: În afară de informațiile vehiculate în spațiul public, pe care le cunoașteți, am primit și eu sesizări directe pe conturile de socializare sau pe alte mijloace, inclusiv din zona de avertizare de integritate, și nu sunt informații semnificativ diferite față de cele pe care le știți. Nu am făcut altceva decât să reacționez la o situație care mi se pare inacceptabilă. Cel mai rău lucru este să condiționăm acordarea unor drepturi de șpăgi. În general, ideea de a plăti șpagă pentru orice mi se pare inacceptabilă. Dacă aceste semnalări vor continua, vom interveni. Sper însă să nu fie nevoie, pentru că până la urmă este vorba de o asumare firească a responsabilității în actul de conducere.

AGERPRES: Și, dacă este adevărat, ce veți face? Victor Grigorescu: În primul rând, cei care trebuie să ia măsuri sunt cei din conducerea companiei, de la vârful companiei până la cei care sunt responsabili. Măsuri pot fi de la măsuri administrative, de la o transparență în ceea ce privește procesul de constituire a listelor și de aplicare a acestui plan de restructurare, până la sesizarea organelor abilitate, dacă există elemente clare care să ducă la identificarea unor acte de corupție. Legea spune că orice cetățean al României care are cunoștință despre o faptă penală are obligația nu doar morală de a aduce la cunoștință acest lucru organelor abilitate.

AGERPRES: Ce ne puteți spune despre situația de la Complexul Energetic Hunedoara? Victor Grigorescu: La Complexul Energetic Hunedoara situația este un pic mai complexă, pentru că deja această societate se află într-o situație de insolvență. Cum știți, la începutul verii, în urma dezbaterii din Comitetul de minerit, noi am anunțat planul de restructurare, care sunt componentele acestuia și ce urmează să facem și nu facem altceva decât să îl punem în practică. Am notificat deja Comisiei Europene intenția de a include două din cele patru mine în programul de închidere și purtăm acum discuții pentru a definitiva acest proces și a face toate actele necesare. Am inițiat și o serie de disponibilizări care erau absolut necesare datorită situației companiei și am aprobat într-o ședință de Guvern anterioară venituri de completare pentru acești oameni și sigur că în paralel urmărim și un plan de salvare a activelor care sunt viabile din această societate.

Urmărim cu multă atenție și acțiunile administratorului judiciar și ale creditorilor, pentru că și ei joacă un rol extrem de important. Intenția noastră este ca activele viabile să fie transferate unei societăți noi. Sunt mai multe opțiuni legale în sensul acesta, astfel încât să obținem o structură de producție care să răspundă la ceea ce noi am identificat ca fiind o nevoie a României din punctul de vedere al asigurării securității energetice și al asigurării continuității în aprovizionarea cu energie. Vorbim de două grupuri de circa 400 de MW și de perimetrele miniere aferente. Rolul acestei societăți până la urmă va fi să asigure acea cantitate de energie de care sistemul energetic are absolută nevoie, de care sistemul energetic nu se poate lipsi.

Sigur că efortul lor trebuie recunoscut în tarife, va trebui compensat ca atare pentru că este un serviciu public până la urmă, acesta de a asigura continuitatea în aprovizionare, și lucrăm cu Comisia Europeană pentru a parcurge toate procedurile necesare și pentru a structura corect acest mecanism. Care este rolului lui: să se asigure că această societate salvată nu va mai intra niciodată pe pierderi și nu vom repeta greșelile pe care le-am făcut atunci când am constituit acest complex, cu nici patru ani în urmă, și să nu mai ajungem, sper eu, niciodată în această situație.

Este foarte important de spus că alternativa la acest proces de restructurare este falimentul și pierderea tuturor locurilor de muncă. Și sunt unii care probabil din inconștiență sau din necunoaștere vorbesc extrem de lejer, în aceste momente extrem de grele, de greve și de proteste. Poate că cel mai greu lucru pentru o societate aflată în această situație extrem de delicată, pe muchie de cuțit, este să intre în această spirală autodistructivă. Un asemenea demers ar împinge societatea către prăpastie, cu atragerea unor consecințe extrem de negative pentru întreaga zonă a Văii Jiului. Eu cred că cei care incită la astfel de acțiuni, din orice considerente, chiar și din necunoaștere, ca să nu mă gândesc la niște considerente de natură electorală, eu cred ca acești oameni nu vor binele Văii Jiului. Însă sunt totuși optimist, pentru că am întâlnit și oameni care în condiții extrem de dificile și-au asumat totuși o responsabilitate și au lucrat împreună cu noi și continuă să lucreze pentru a structura un program de eficientizare și de tăiere de costuri.

Din păcate, nu putem să evităm acest proces de tăiere de costuri, dar la sfârșitul lui vom salva ceea ce este de salvat și eu cred că acești oameni sunt cei care cu adevărat gândesc nu numai la binele de astăzi al lor personal, ci și la binele întregii comunități și la perspectiva ei pe termen lung, pentru că eu am convingerea că această restructurare va permite ca ceea ce rămâne la Hunedoara să fie viabil pentru o perioadă de timp suficient de lungă. Vorbim de niște ani buni de zile, în care sigur că ne vom dori să vedem în Hunedoara și niște investiții, modernizări, poate capacități care folosesc și alți combustibili. Există încă la Complexul Energetic Hunedoara o infrastructură industrială solidă.

N-am spus niciodată că restructurarea în Valea Jiului va fi ușoară. N-am promis nimănui că vom putea să evităm tăieri de costuri, chiar dureroase, dar am promis că vom scoate la sfârșit o societate care va supraviețui, iar eu unul de această promisiune mă voi ține, în ciuda tuturor obstacolelor. Atât cât ține de noi, cu siguranță vom face și nu ne vom da în spate de la ceea ce este necesar de făcut.

AGERPRES: Care este stadiul pregătirilor pentru listarea Hidroelectrica? Victor Grigorescu: Se lucrează în momentul acesta cu motoarele turate la maximum. Sigur, este un proces complex, sunt multe lucruri de făcut în Hidroelectrica, de la clarificare a situației unor active, a patrimoniului societății, la clarificarea direcțiilor de dezvoltare în următorii ani, de exemplu a proiectelor de modernizare, a proiectelor de extindere pe care societatea le are. Sunt de clarificat aspecte legate de investiții trecute, unele dintre ele care au rămas ancorate într-o filosofie care astăzi nu mai este pentru Hidroelectrica de actualitate. Trebuie recrutată o conducere corporativă definitivă. Cum știți, conducerea este în momentul acesta interimară, chiar dacă Hidroelectrica are un Consiliu de Supraveghere extrem de bine închegat și care poate să își asume acest proces.

Hidroelectrica a ieșit de puțină vreme din insolvență. Lucrăm în momentul acesta pentru a aduce toate aceste lucruri la zi, pentru a putea prezenta investitorilor un prospect de emisiune care să fie coerent, care să ofere încredere și care să ne permită să atragem în societate o sumă de bani apreciabilă. Eu cred că Hidroelectrica are potențial să fie una dintre cele mai reușite listări ale României, dacă e să considerăm prețul per acțiune.

Dar trebuie să prezentăm investitorilor și să ne oferim și nouă înșine o viziune coerentă apropo de ce va face Hidroelectrica în următorii ani. Sigur că, după patru ani de insolvență, să articulezi această viziune peste noapte este imposibil. Ca atare, eu cred că procesul merge cu viteza potrivită, chiar dacă poate mai există reflexe întârziate, dar merge în direcția corectă. Sunt oameni profesioniști implicați, sunt comisii care analizează, sunt consultanți care analizează toate lucrurile acestea și cred că avem deja claritate cu privire la o sumă de aspecte importante. Și procesul merge înainte.

Vom vedea, dacă întrebarea care va urma este când veți putea lista Hidroelectrica, vom vedea... Eu mi-aș dori ca acest proces să se întâmple în momentul just, adică în momentul în care putem să obținem cel mai bun preț din piață și nu înainte ca aceste pregătiri să fie finalizate. Noi ne-am asumat în programul de guvernare că vom duce procesul până la capăt, că vom continua aceste pregătiri. Rămâne de văzut dacă iarna aceasta este un moment potrivit sau poate în primăvara anului viitor, dar sunt niște elemente tehnice asupra cărora trebuie să avem claritate înainte de a lua o asemenea decizie. Dar cu siguranță că, dacă acest moment se va ivi pe parcursul mandatului acestui Guvern, o vom face. Avem elementele ca să facem această listare.

AGERPRES: Se discută de o eventuală insolvență a Hidroserv. Va afecta cumva procesul de pregătire a listării? Victor Grigorescu: Nu aș vrea să comentez asupra situației Hidroserv dintr-un motiv simplu: Hidroserv este o companie deținută sută la sută de Hidroelectrica, iar Hidroelectrica are un Consiliu de Supraveghere și un directorat care au ca sarcină să gestioneze situația inclusiv a companiilor pe care Hidroelectrica le deține. Hidroserv este o societate care nu a fost restructurată nici în perioada de insolvență. Ea a rămas cumva așa, într-o zonă de neatins, mi se pare mie, până în momentul de față, și cred că această situație trebuie lămurită. Este un lucru firesc ca înainte de procesul de listare compania să aibă o situație clară și să se închidă zonele cu pierderi sau să asaneze aceste zone de pierderi economice. De exemplu, dacă îmi amintesc, numai la listarea Electrica, înainte de listare, o parte din societățile de servicii energetice a intrat în lichidare, o altă parte a fost restructurată și pentru o altă parte a existat un angajament că va fi, ulterior procesului de listare, restructurată.

N-aș vrea să comentez asupra aspectelor tehnice, ce ar trebui făcut acolo, deși am avut discuții cu conducerea societății și cu Consiliul de Supraveghere, dar am convingerea că fac ceea ce trebuie făcut și anume adoptă acele decizii care sunt economic importante pentru companie și care țin cont și de faptul că Hidroelectrica are totuși nevoie de o societate puternică și de o zonă puternică de asigurare a mentenanței hidroagregatelor. Și eu cred că acest lucru este conștientizat la nivelul societății. Dacă mă gândesc, anul acesta Hidroelectrica a produs cea mai mare cantitate de energie din istorie într-o zi. Asta înseamnă că practic gradul de disponibilitate a agregatelor este unul dintre cele mai mari din istoria societății. Ele sunt funcționale, sunt întreținute, dar acest proces trebuie să continue. De servicii energetice este nevoie. Acum, care este modul optim de a organiza acest lucru, acest sistem de mentenanță, cu siguranță este un lucru care trebuie decis la nivelul factorilor de conducere din societate.

AGERPRES: Care mai este situația relației ELCEN-RADET? Ce ne așteaptă la iarnă? Victor Grigorescu: Am convingerea că ne așteaptă un sistem de termoficare care să livreze cetățeanului apă caldă și căldură. Dar nu ne aflăm într-o situație facilă. Problema care grevează asupra societății (ELCEN — n.r.) este cea a resurselor financiare. Am întreprins în această vară o sumă de măsuri extrem de importante pentru a asigura viabilitatea tehnică a sistemului. Am învățat experiența anului trecut, când am venit cu ideea de a asigura dispecerizarea comună a circulației agentului termic în București între ELCEN și RADET, astfel încât să evităm sincope în care populația are de suferit. Am venit în acest an cu un lucru suplimentar, și anume am pus la punct un plan comun de executare a reparațiilor, să ne asigurăm că totul este reparat de o manieră coerentă și să nu ne trezim că unii repară ceea ce alții nu folosesc și să irosim resurse.

La ultima întâlnire cu doamna primar general, am propus să facem, în premieră, o simulare de scenarii de avarie, de exemplu cu întreruperea unor CAF-uri (cazane de apă fierbinte — n.r.) și unor CET-uri și cu transferul sarcinii pe alte unități de producție, astfel încât să ne asigurăm că ambele societăți știu exact ce manevre trebuie să întreprindă în orice moment și această preluare să se producă cu un minim de întârziere. Anul trecut am avut dispute nenumărate în presă și sincope din acest punct de vedere. Cred că, din punct de vedere tehnic, suntem într-o zonă în care avem certitudinea că premisele sunt bune. Faptul că există deja o dispecerizare comună și faptul că există intervenții în comun și o planificare comună în vară, mă aștept ca, din punct de vedere tehnic, sistemul să fie funcțional.

Rămâne, într-adevăr, chestiunea asigurării finanțării. ELCEN a făcut ceea ce trebuia pentru a asigura contracte de gaze, pentru a asigura că, cel puțin din punct de vedere juridic, cantitățile sunt contractate și sunt la dispoziția noastră, deci din punctul de vedere al Ministerului Energiei am făcut încă din timp, din luna august, toți acei pași ca să se asigure că sistemul este funcțional.

Rămâne această parte a finanțării, pe care am discutat-o cu doamna primar general și amândoi suntem conștienți că este necesar să asigurăm finanțarea agentului termic în Capitală, știm și sumele care sunt necesare. Avem o evaluare preliminară și vorbim de 260 de milioane de lei. Am făcut demersuri pe lângă Primăria Capitalei pentru a asigura aceste fonduri. Dânșii își fac în acest moment calcule, fac analize să vadă cum s-a construit această sumă. Vom continua discuțiile, pentru că este extrem de important să asigurăm finanțare. Atâta timp cât există finanțare, în București, excluzând avariile intempestive sau accidentele care pot să apară dincolo de controlul nostru, eu cred că sistemul va fi în această iarnă funcțional.

Sigur că mi-aș fi dorit să avem un plan mai ambițios. Am început în această vară discuții cu câteva instituții financiare internaționale pentru a gândi un plan integrat de restructurare a sistemului de termoficare în București, dar este devreme să vorbim despre acest lucru. Avem și o gândire pe termen lung. Dincolo de ceea ce facem pentru această iarnă, continuăm să depunem eforturi și pentru a identifica o soluție pe termen lung. Nu este un lucru simplu, vă amintesc că avem aproape un miliard de euro datorii între companii, acumulate de-a lungul vremii.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: