Ministrul Transporturilor, nemultumit de mobilizarea constructorului pe Autostrada Suplacu de Barcau - Bors

Data publicarii: 03-09-2016 | Economie

Ministerul Transporturilor, Sorin Buse, a constatat neindeplinirea atributiilor contractuale de catre constructor in privinta Autostrazii Transilvania, Sectiunea 3C: Suplacu de Barcau - Bors si a solicitat prezenta la Bucuresti a conducerii companiei spaniole, responsabila de constructia sectiunii de 60 de km, pentru a decide viitorul proiectului, potrivit unui comunicat al ministerului.

Sursa foto: mt.gov.ro

"Antreprenorul a câștigat licitația în urmă cu aproximativ un an și jumătate. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a emis Ordinul de Începere pentru proiectarea și execuția lucrărilor în luna iunie 2015. Cu toate acestea, ultima variantă a proiectului tehnic a fost transmisă pentru avizare la CNADNR cu întârziere, la începutul lunii august 2016", se spune în comunicat.

Ministerul Transporturilor precizează că, în prezent, constructorul nu are niciun impediment pentru efectuarea lucrărilor. Mai mult decât atât, CNADNR a acordat avansul aferent acestui proiect, iar antreprenorul a promis mobilizarea, lucru care nu s-a întâmplat. Stadiul de execuție pe acest contract este în continuare 0%. Ministrul Transporturilor consideră că un astfel de parteneriat nu poate continua în aceste condiții.

"Dacă până în data de 15 septembrie, constructorul nu va demara lucrările la capacitate optimă, nu eliminăm varianta rezilierii pentru că ne dorim ca acest proiect să progreseze" , a subliniat ministrul Sorin Bușe.

Sursa: Agerpress