ELCEN: Aproape jumatate din locuitorii Capitalei vor ramane fara apa calda in perioada urmatoare

Data publicarii: 06-09-2016 | Economie

Aproape jumatate din locuitorii Capitalei vor ramane fara apa calda in perioada urmatoare, dupa ce Distrigaz a decis limitarea debitului de gaze naturale catre Electrocentrale Bucuresti (ELCEN), din cauza datoriilor, se arata intr-un comunicat al producatorului de energie, remis, marti, AGERPRES.

"Astfel, din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a luat decizia, și a notificat ELCEN în acest sens, că, începând cu data de 05.09.2016, va reduce presiunea gazului natural, în mod constant, până la limita de avarie (2 bari), fapt pus în practică la această oră. Datoria a fost acumulată în perioada ianuarie 2016 — iunie 2016. În cazul în care aceasta nu va fi achitată, Distrigaz a informat ELCEN că va trece la aplicarea măsurii sistării serviciului de distribuție și, pe cale de consecință, agregatele energetice de la CTE Vest se vor opri", potrivit comunicatului.

Ca urmare, nu se va mai putea furniza energie termică pentru aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureștiului — cartierele Drumul Taberei, Militari și Crângași, dar și o parte din centrul Capitalei.

"Mai mult decât atât, Distrigaz a anunțat intenția demarării procedurii de executare silită pentru recuperarea unei părți din datoria menționată mai sus", potrivit comunicatului ELCEN.

Reprezentanții producătorului de energie mai spun că, urmare a datoriilor acumulate de RADET, ELCEN se află în imposibilitatea de a-și onora plățile către furnizorii și distribuitorii de materii prime, materiale și servicii.

"În consecință, ELCEN a luat decizia ca poprirea pe conturile RADET să rămână de 100%. Societatea a dat dovadă de disponibilitate față de solicitările repetate ale RADET de a se diminua poprirea pe contul escrow tocmai pentru a permite acestei debitoare să efectueze plăți salariale și, totodată, să achite furnizorii care au prestat servicii de reparații și întreținere a rețelei de termoficare", spun oficialii ELCEN.

Totodată, potrivit acestora, din discuțiile purtate cu Primăria Municipiului București, a rezultat că va fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului București (CGMB) o rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli cu suma de aproximativ 259 de milioane de lei, care reprezintă obligație de plată restantă a Municipiului București față de RADET și Electrocentrale București în baza protocolului încheiat în 18 decembrie 2008, ce a fost aprobat prin hotărârea 424/2008 emisă de CGMB.

"Subliniem că această sumă (258.969.243 lei) se regăsește în Anexa numărul 1 din propunerile pentru proiectul Bugetului PMB pe anul 2016, semnată de Direcția de Specialitate din cadrul Primăriei. În plus, față de această sumă, Primăria Municipiului București, în anexele 1 și 2 la Proiectul de BVC pe 2016, menționează faptul că mai există o sumă pe care o datorează RADET, în valoare de 715 milioane de lei, care reprezintă o parte din subvențiile restante", se mai arată în comunicat.

Oficialii ELCEN susțin că au arătat Primăriei Capitalei că, fără plata acestei sume, nu se va putea intra în sezonul de termoficare 2016 — 2017, motivat de imposibilitatea asigurării fondurilor pentru achiziționarea combustibilului (gaze naturale), precum și a efectuării reparațiilor la capacitățile energetice de bază.

"În multiplele discuții care au avut loc între conducerea ELCEN și Primăria Municipiului București, s-a dat asigurarea că se vor face eforturile financiare necesare pentru asigurarea bugetării și plății celor 259 de milioane de lei. În acest moment, însă, nu este demarată o acțiune din partea Primăriei pentru punerea în practică a acestor angajamente. În acest context, ELCEN nu a avut sursele financiare necesare pentru a asigura plata producătorului, transportatorului și distribuitorului de gaze. Drept consecință, Distrigaz a emis notificarea nr. 3748/02.09.2016, prin care a anunțat ELCEN reducerea presiunii gazului natural", potrivit comunicatului.

În aceste condiții, ELCEN a decis notificarea RADET și Consiliului General al Primăriei Municipiului București, administratorul Regiei, cu privire la faptul că societatea se află în imposibilitatea de a-și mai plăti furnizorii și distribuitorii, fapt care duce, în consecință, la desfășurarea activității în condiții la limită. Astfel, ELCEN nu va ridica poprirea instituită în acest moment asupra conturilor RADET București, conform legii.

Totodată, având în vedere faptul că la acest moment RADET București datorează societății Electrocentrale București peste 3,6 miliarde de lei, ELCEN a notificat această debitoare cu reducerea/sistarea furnizării de energie termică, în condițiile în care aceasta nu își va îndeplini toate obligațiile de plată în termen de 10 zile de la comunicarea notificării, se mai arată în comunicat.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: