Jiru: Randamentele obligatiunilor romanesti au scazut cel mai mult comparativ cu Ungaria si Polonia dupa Brexit

Data publicarii: 09-09-2016 | Economie

Randamentele titlurilor de stat romanesti au evoluat in scadere de la inceputul acestui an, cu mici oscilatii in perioada post Brexit, si inregistreaza, in prezent, cea mai mare scadere comparativ cu Ungaria si Polonia fata de perioada dinaintea votului din Marea Britanie, a declarat vineri secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice Enache Jiru.

"Titlurile de stat românești au avut randamente în scădere de la începutul anului pe toate maturitățile, până înainte de votul pro Brexit. După ziua votului (23 iunie — n.r.), 4 — 5 zile, toate piețele de obligațiuni au avut o corecție ușoară în sus, inclusiv în Polonia, Cehia sau Ungaria. Și obligațiunile românești au avut o evoluție crescătoare a randamentelor de 10 — 15 puncte de bază (0,1 — 0,15 puncte procentuale)", a explicat Jiru, în cadrul unei conferințe de specialitate.

În opinia sa, evoluția randamentelor obligațiunilor românești, dar și a celor de referință, a fost determinată, indiscutabil, de politicile băncilor centrale.

Astfel, potrivit secretarului de stat, creșterea randamentelor ar fi avut loc oricum în perioada respectivă, și fără evenimentul Brexit, pentru că aceea este o perioadă în care "lichiditățile se reașează pe regiuni".

Pentru a exemplifica, Jiru a menționat evoluția randamentelor la obligațiunile românești pe 11 ani care se situau la 4% înainte de Brexit, au crescut cu 10 — 15 puncte de bază după ziua votului, iar acum se plasează la 3,15% pe an, ceea ce reprezintă o scădere de aproape 25% (85 de puncte de bază) față de nivelul ante-Brexit.

"Înregistrăm cea mai mare scădere a randamentelor comparativ cu Ungaria și Polonia", a mai spus reprezentantul MFP.

El a adăugat că apetitul investitorilor pentru titlurile românești se menține, având în vedere că licitația MFP de joi a fost plasată la un randament în scădere față de cea anterioară.

Referitor la evoluția Bursei de Valori București, Enache Jiru a precizat că aceasta a înregistrat creșteri după Brexit, iar indicele BET, care arată evoluția celor mai lichide 10 acțiuni, se menține la un avans de 8,77% față de 22 iunie (ziua anterioară votului), evoluție care caracterizează și piețele din regiune.

Sursa: Agerpress