ENGIE: Decizia de intrare in insolventa a ELCEN va avea consecinte negative asupra situatiei financiare a Distrigaz Sud Retele
Data publicarii: 26-09-2016 | EconomieDatoriile totale ale Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) fata de Distrigaz Sud Retele, societate detinuta de ENGIE Romania, se ridica la 155 milioane de lei, iar decizia de intrare in insolventa va avea consecinte negative asupra situatiei financiare a distribuitorului de gaze, se arata intr-un comunicat al ENGIE Romania transmis, luni, AGERPRES.
'ENGIE România, grup energetic care deține Distrigaz Sud Rețele, prestator al serviciului de distribuție a gazelor naturale către Electrocentrale București SA (ELCEN), a luat act, cu surprindere și profundă preocupare, de decizia Consiliului de Administrație al ELCEN de a iniția procedura de insolvență a companiei. Această decizie, luată fără consultarea tuturor părților implicate, va avea consecințe negative asupra situației financiare a Distrigaz Sud Rețele, periclitând realizarea investițiilor necesare exploatării în condiții de siguranță a rețelei de distribuție a gazelor naturale, atât la nivelul Municipiului București, cât și al întregii zone operate de companie', se precizează în comunicat.
Potrivit documentului, valoarea totală a datoriilor exigibile acumulate de ELCEN față de Distrigaz Sud Rețele se cifrează în prezent la 155 milioane de lei și vor crește semnificativ pe durata sezonului rece.
Compania ENGIE susține că pe întreaga durată a relației contractuale, Distrigaz Sud Rețele și-a dovedit, în repetate rânduri, disponibilitatea pentru dialog și pentru identificarea unor soluții viabile, cum ar fi reeșalonarea datoriilor ELCEN coroborată cu finanțarea acestora de către acționarul său majoritar.
'În plus, în ciuda acumulării unor creanțe importante, Distrigaz Sud Rețele a adoptat în permanență o atitudine constructivă și responsabilă, găsind soluții care să nu aibă nicio consecință negativă asupra alimentării cu apă caldă și căldură a clienților RADET', se mai arată în comunicat.
Totodată, compania consideră că singura soluție durabilă menită să evite falimentul ELCEN și RADET și să garanteze, pe termen lung, aprovizionarea cu apa caldă și căldură a locuitorilor din București constă în mobilizarea imediată a unor mijloace financiare importante, atât de către statul român cât și de Primăria Municipiului București.
Grupul ENGIE (fost GDF SUEZ) este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate și servicii energetice.
RADET și ELCEN au decis săptămâna trecută să ceară intrarea în insolvență pe fondul situației financiare dintre cele două societăți.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, sâmbătă seara, că intrarea în insolvență a RADET este soluția legală și corectă de salvare a acestei entități economice, ca și în cazul ELCEN, și a dat asigurări, din nou, bucureștenilor, că nu vor fi afectați în ceea ce privește furnizarea de apă caldă și căldură.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall