ELCEN a cerut Romgaz o pasuire pana pe 30 septembrie la plata gazelor

Data publicarii: 27-09-2016 | Economie

Reprezentantii Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) au cerut conducerii Romgaz sa continue furnizarea gazelor, urmand ca ELCEN sa plateasca o parte din datorie pe data de 30 septembrie, au declarat, marti, pentru AGERPRES, surse de la producatorul de energie termica.

"ELCEN a cerut Romgaz o păsuire până la 30 septembrie, când ar urma să primească o sumă de bani de la Transelectrica drept bonusuri pentru cogenerarea de înaltă eficiență. Suma nu este mare, dar ar acoperi o săptămână sau două din necesarul de gaze", au spus sursele.

La această oră, la Ministerul Energiei are loc o ședință de urgență între reprezentanții ministerului, cei ai ELCEN, RADET și Romgaz, pe tema alimentării cu căldură și apă caldă a Capitalei.

Aceasta după ce, luni seară, Romgaz a anunțat, într-un comunicat de presă, că oprește livrările de gaze către ELCEN din cauza datoriilor.

La rândul său, ELCEN va fi nevoit să oprească alimentarea cu agent termic în Capitală începând de marți, dacă Romgaz nu va mai furniza gaze către producătorul de energie termică, au declarat, pentru AGERPRES, surse din cadrul ELCEN.

"Noi (ELCEN — n. r.) nu avem cu ce plăti gazele de la Romgaz, nu mai avem bani. Dacă Romgaz întrerupe livrarea de gaze, nu vom mai avea cu ce să producem căldură și apă caldă", au spus sursele.

Potrivit comunicatului Romgaz, în cazul intrării ELCEN în insolvență, Romgaz va înscrie creanțele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz se ridică la 319 milioane de lei.

"SNGN Romgaz SA urmărește cu preocupare desfășurarea evenimentelor care decurg din cererile de insolvență ale companiilor bucureștene RADET și ELCEN. În cazul intrării în insolvență a ELCEN, Romgaz va înscrie creanțele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Din 27 septembrie 2016, SNGN Romgaz SA este obligată să întrerupă livrările de gaze naturale către ELCEN", afirmă Romgaz, într-un comunicat remis AGERPRES.

Romgaz a semnat în luna iulie 2016 două contracte de furnizare gaze naturale către ELCEN aflate în derulare până la data de 30 septembrie 2017, în valoare cumulată de 935,5 milioane de lei. De asemenea, cele două companii au convenit în luna august o reeșalonare a datoriilor restante ale ELCEN către Romgaz pentru o perioadă de 36 de luni. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz este de 319 milioane lei.

"ELCEN ne-a comunicat că nu-și mai poate onora obligațiile contractuale începând cu data de 27 septembrie 2016. Clauzele contractuale în vigoare și experiența din trecut care a condus la sute de milioane de lei datorie au obligat conducerea Romgaz să întrerupă furnizarea de gaze naturale începând cu acesta dată până în momentul în care se vor identifica soluții și măsuri care vor putea permite ELCEN să acționeze în conformitate cu contractele semnate cu Romgaz", se menționează în comunicat.

Romgaz susține că, în calitatea sa de companie de interes național, cotată la bursă, are datoria de a proteja, în egală măsură, interesele tuturor clienților și pe cele ale acționarilor, în deplina respectare a legii și a angajamentelor contractuale.

"Recenta decizie care solicită intrarea în insolvență a ELCEN București fără a informa în prealabil partenerii și neîndeplinindu-se formalitățile prevăzute în contractele încheiate obligă conducerea Romgaz să acționeze în limitele mandatului acordat de Consiliul de Administrație și acționari, respectiv de a acționa în interesul companiei și a acționarilor săi și de a respecta în aceeași măsură toți consumatorii cărora direct sau indirect le furnizează gaz în România. Situația critică creată, fără a consulta părțile implicate, necesită decizii de urgență care trebuie luate de toate părțile interesate și, din păcate, aceste decizii nu aparțin în mod singular companiei Romgaz", afirmă societatea.

Romgaz precizează că, ținând cont de situația nou creată, sprijină orice inițiativă a părților interesate care să conducă la identificarea unor soluții durabile pentru asigurarea continuității furnizării gazelor naturale pe perioada iernii 2016 — 2017.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: