FACIAS actioneaza in judecata statul roman pentru lipsa de implicare in despagubirea romanilor prejudiciati de Volkswagen
Data publicarii: 29-09-2016 | EconomieFundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anuntat, joi, intr-un comunicat de presa, ca va actiona in judecata statul roman, in speta Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) si Ministerul Transporturilor, fata de lipsa de interes manifestata pentru despagubirea romanilor care detin autoturisme Volkswagen, pe care au fost instalate softuri ce au permis manipularea testelor privind stabilirea standardelor de emisii aplicabile.
FACIAS precizează, de asemenea, că va solicita justiției să oblige instituțiile statului să ia măsuri pentru protecția consumatorilor și pentru protejarea mediului înconjurător. "FACIAS va înainta zilele acestea o acțiune în contencios administrativ solicitând instanței judecătorești să oblige instituțiile statului român să ia măsurile legale în privința acestui abuz și să-i oblige pe cei responsabili la repararea prejudiciilor cauzate. (...) Apreciem că, prin întârzierea demersurilor asumate și anunțate, instituțiile statului prejudiciază atât imaginea României, care are obligația de a respecta solicitările oficiale ale Uniunii Europene, asemeni celorlalte state membre, cât mai ales pe clienții români de bună credință care au achitat toate taxele la achiziționarea unui autovehicul VW", susține Oana Florea, reprezentant FACIAS. În 2015, grupul Volkswagen a recunoscut oficial instalarea unui soft special care a permis manipularea testelor privind stabilirea standardelor de emisii aplicabile pe aproximativ 11 milioane de autovehicule comercializate la nivel mondial, din care 8,5 milioane vândute în Europa și aproximativ 500.000 în SUA. Volkswagen a acceptat să plătească despăgubiri de 15 miliarde de dolari pentru cei 500.000 proprietarii americani de mașini cu motoare diesel, dar a respins o măsură similară pentru cei 8,5 milioane de proprietari de mașini din Europa care au avut, de asemenea, testele de emisii trucate. Potrivit FACIAS, Comisia Europeană (CE) a confirmat că Volkswagen a încălcat drepturile consumatorilor în 20 de țări membre și a cerut tuturor statelor comunitare să demareze propriile lor investigații la nivel național cu privire la autoturismele Diesel produse de Volkswagen pentru a putea stabili dacă și cât de multe vehicule certificate în UE au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările. "În România există peste 50.000 de autoturisme pe care au fost instalate dispozitive sau tehnici de manipulare a emisiilor. Potrivit unui răspuns trimis FACIAS de către Registrul Auto Român, numai 12,52% dintre aceste mașini au fost rechemate pentru remedierea neconformităților. Nimeni nu a fost însă despăgubit. Până în prezent, instituțiile statului nu au oferit nicio informație cu privire la concluziile grupului mixt deși acestea vizau drepturile și interesele a cel puțin 50.000 de români. FACIAS a solicitat informații în baza Legii 544 (privind liberul acces la informațiile de interes public — n.r.), însă Ministerul Transporturilor a refuzat să răspundă încălcând astfel legislația în vigoare privind liberul acces la informațiile de interes public. Ministerul Mediului a transmis FACIAS că Administrația Fondului pentru Mediu nu a calculat niciun prejudiciu cauzat prin vânzarea autovehiculelor ale căror emisii poluante au fost subevaluate prin montarea de dispozitive de manipulare a emisiilor", se subliniază comunicatul citat. La finele anului trecut, Ministerul Mediului și Ministerul Transporturilor au decis să înființeze, în România, un Grup mixt de lucru având ca misiune identificarea măsurilor legale pe care statul român trebuie să le impună în cazul Volkswagen. În octombrie 2015, ministerul de resort anunța că prejudiciul pe care statul român l-a estimat în cazul Volkswagen pentru cele 105.303 mașini inventariate ca fiind cu probleme se ridică la peste 30 de milioane de euro (123.616.827 lei). Calculul a luat în considerare faptul că taxa auto a fost plătită de cumpărători pentru motorizare Euro 5, iar mașina, în realitate, avea motorizare Euro 4. Pe de altă parte, defalcat, datele estimate de Grupul mixt de lucru înființat de ministerul de resort și Ministerul Transporturilor arăta, la vremea respectivă, că au fost afectate: 1.944 de unități VW cu motorizare de 1,2 litri (prejudiciu estimat de 588.626 lei), 38.719 unități VW de 1,6 litri (pagubă de 24.487.635 lei) și 64.640 unități VW de 2,0 litri (prejudiciu de 98.540.565 lei).
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall