Productia de energie electrica si termica va costa 2,3 miliarde de lei, la iarna

Data publicarii: 01-10-2016 | Economie

Costurile necesare achizitiei combustibililor pentru asigurarea energiei electrice si termice in sezonul rece vor ajunge la 2,322 miliarde de lei, potrivit proiectului privind Programul de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2016 - 31 martie 2017, elaborat de Ministerul Energiei.

Din totalul la nivel național, 1,886 miliarde de lei reprezintă costurile pentru producătorii de energie electrică și termică aflați sub autoritatea Ministerului Energiei și 436 milioane de lei pentru cei administrați de consiliile județene și locale.

În plus, sunt prevăzute investiții totale de 257 de milioane de lei pentru reparații, necesare pentru iarna 2016-2017, din care 195,4 milioane de lei pentru operatorii aflați sub autoritatea Ministerului Energiei și 61,8 milioane de lei pentru cei din subordinea autorităților locale.

"Documentul a fost întocmit pe baza evoluției consumului realizat în anii anteriori, a analizării prognozelor realizate de Comisia Națională de Prognoză și Dispecerul Energetic Național, avându-se în vedere dimensionarea corespunzătoare și, în același timp, necesară a stocurilor de combustibili și a volumelor de apă în marile lacuri de acumulare, la data de 15 noiembrie 2016", se arată în nota de fundamentare a propunerii.

În ceea ce privește energia electrică, pentru perioada 15 noiembrie 2016 — 15 martie 2017, Comisia Națională de Prognoză a prevăzut o creștere a consumului cu 5,9%, iar Dispecerul Energetic Național a estimat o majorare a acestuia cu o medie de 2,8%, față de realizările perioadei similare a anului trecut.

"În aceste condiții și, totodată, ținând cont de evoluția consumului din perioada 1 ianuarie — 1 septembrie a.c., estimarea de creștere luată în calcul este de + 2,8% față de realizările perioadei similare a anului trecut", spun reprezentanții Ministerului Energiei.

În cazul energiei termice, estimările primite din partea centralelor care furnizează agent termic populației, producători de energie electrică în cogenerare, acoperă un consum mediu de energie termică de 7,630 milioane de gigacalorii.

De asemenea, în ceea ce privește soldul export — import, pentru perioada noiembrie 2016 — martie 2017, Dispecerul Energetic Național a estimat valori lunare ale soldului de export între 372 GWh și 595 GWh, cu un total, pentru perioada avută în vedere, de circa 2.000 GWh.

"Luând în considerare cantitatea de energie electrică de circa 22.702 GWh prognozată de producători a fi realizată în intervalul de referință, precum și consumul estimat, rezultă un disponibil pentru export de circa 1.200 GWh", potrivit unei anexe a proiectului.

Autorii proiectului mai arată că, în perioada anotimpului friguros, în special în lunile ianuarie și februarie, sunt posibile apariții de fenomene meteorologice care pot periclita funcționarea normală a SEN (temperaturi medii zilnice negative, sub minus 5 grade Celsius mai multe zile consecutiv, hidraulicitate scăzută etc.).

"În aceste condiții, pentru a preveni o situație critică în funcționarea sigură și stabilă a SEN (sistemului energetic național — n.r.), și pentru a se crea resursele și capacitățile necesare intervenției în timp util pentru echilibrarea SEN, este necesară suplimentarea rezervelor de putere activă care compun serviciile tehnologice de sistem, respectiv rezerva terțiară lentă — RTL", se mai arată în nota explicativă.

Hidroelectrica are obligația de a monitoriza permanent nivelul din principalele lacuri de acumulare, astfel încât valorile minimale ale volumului de apă să fie realizate. De asemenea, în cazul unui deficit hidrologic accentuat sau dacă situația o va impune, Ministerul Energiei va realiza analize cu toți factorii implicați și se vor conveni măsurile necesare, în limitele prevederilor legale în vigoare, astfel încât să nu fie pusă în pericol funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național.

În plus, în vederea monitorizării Programului de iarnă, precum și a activităților desfășurate pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a Sistemului Electroenergetic Național, ministrul Energiei va emite, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind programul de iarnă, un ordin prin care va numi Comandamentul energetic de iarnă, condus de secretarul de stat coordonator al sectorului energiei electrice din cadrul Ministerului Energiei și având ca înlocuitori pe directorul general al Direcției de specialitate din minister și directorul Dispecerului Energetic Național.

Comandamentul energetic de iarnă va avea în componență reprezentanți din cadrul Ministerului Energiei, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și operatorilor economici semnificativi din sectoarele energie, petrol și gaze, participante la realizarea Programului de iarnă. De asemenea, vor fi invitați reprezentanți ai distribuitorilor de energie electrică și gaze naturale.

Comandamentul energetic de iarnă va monitoriza prevederile Programului de iarnă pentru perioada 15 noiembrie 2016 — 15 martie 2017 și va propune sau dispune, după caz, măsuri, în situația neîndeplinirii acestora. Ministerul Energiei și Transelectrica vor prezenta Guvernului scurte informări asupra realizării programului de iarnă ori de câte ori situația o va impune.

Sursa: Agerpress