Rata absorbtiei curente a fondurilor europene a depasit 80%, in septembrie

Data publicarii: 05-10-2016 | Economie

Rata de absorbtie curenta a fondurilor europene a crescut, in septembrie, cu 1,87 puncte procentuale, respectiv la 80,23%, pe cadrul financiar 2007 - 2013, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană (CE) depășea 15,2 miliarde de euro la data de 30 septembrie.

În ceea ce privește rata absorbției efective, respectiv rambursările de la CE, aceasta a crescut cu 1,48 puncte procentuale, la 75,69% (14,4 miliarde euro).

Pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE), rata de absorbție curentă era de 93,73%, pe Programul Operațional Asistență Tehnică — 113,42% (include top-up-ul solicitat de CE), pe Programul Operațional Sectorial Mediu a crescut la 78,81%, pe Programul Operațional Regional — 85,04%, pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 67,54%, pe Programul Operațional Sectorial Transport — 77,31%, iar pe Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative — 98,66%.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: