ARC: Primele doua cazuri de pesta porcina africana din Republica Moldova,notificate la Organizatia Mondiala a Sanatatii Animalelor
Data publicarii: 06-10-2016 | EconomieAsociatia Romana a Carnii (ARC) atrage atentia, joi, asupra aparitiei primelor doua focare de pesta porcina africana notificate de Republica Moldova la Organizatia Mondiala a Sanatatii Animalelor (OIE).
'Cazurile au fost semnalate la porcii din gospodăriile populației aflate în nordul raionului Dondușeni, la mai puțin de 70 kilometri de frontiera cu România. În aceste condiții, este necesar ca atât fermierii, cât și producătorii de carne de porc, precum și unitățile care manipulează vânat sălbatic — în special aceia care își desfășoară activitatea în județele riverane cu Republica Moldova și Ucraina — să sporească vigilența și supravegherea efectivelor, iar orice suspiciune să fie imediat raportată serviciilor sanitare — veterinare teritoriale', afirmă ARC, într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.
Potrivit Asociației, apariția unor cazuri de pestă porcină africană ar conduce la un dezastru economic pentru crescătorii, producătorii și procesatorii de carne de porc, motiv pentru care autoritățile statului trebuie să întreprindă toate demersurile incluzând întărirea controalelor la frontieră pentru a evita introducerea virusului în România.
La finele lunii septembrie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că pentru a preveni pătrunderea în țară a pestei porcine africane (PPA) va fi dispusă interzicerea importului de către consumatori a produselor de origine animală din Republica Moldova și Ucraina.
''Vom dispune interzicerea importului a produselor de origine animală de către consumatori (din Republica Moldova și Ucraina — n. r.). Am informat și președintele și premierul. În momentul în care ar intra în țară (pesta porcină africană — n. r.), toți porcii din zona respectivă ar trebui sacrificați. Ar fi pierderi incomensurabile, greu de estimat la ora actuală. Știu din experiența statelor membre ale UE, Balticele și Polonia, care au avut pierderi foarte mari'', a afirmat ministrul Agriculturii.
Conform ministrului, PPA este o maladie extrem de periculoasă pentru care nu există vaccin, iar în momentul în care ar ajunge în țară s-ar înregistra pagube foarte mari.
Irimescu a punctat faptul că măsurile de prevenție vizează, în primul rând, oprirea pătrunderii în țară a produselor animale din cele două țări, precum și controlul asupra migrației porcilor mistreți în zona de frontieră cu cele două state.
Un focar de pestă porcină africană a fost înregistrat, în ultimele zile, în satul Mosana din raionul Dodușeni, în Republica Molodova, la 53 de kilometri de cel mai apropiată localitate din România, respectiv Mitoc din județul Botoșani.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall