Statul a incasat in septembrie peste 15,2 milioane de euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de sera

Data publicarii: 09-10-2016 | Economie

Statul a incasat in septembrie peste 15,2 milioane de euro in urma comercializarii, pe platforma de licitatie comuna a Uniunii Europene (UE), a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera aferente instalatiilor stationare si sectorului aviatiei, potrivit unui document publicat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP).

Conform sursei citate, au fost comercializate peste 3,6 milioane de certificate aferente instalațiilor staționare, în valoare de circa 15,2 milioane de euro. În ceea ce privește certificatele aferente sectorului aviație, au fost comercializate 14.000 de certificate, în valoare de 63.980 de euro.

În luna ianuarie, Finanțele au încasat peste 16,5 milioane euro din asemenea certificate, în februarie circa 18,7 milioane de euro, în martie suma de 17,9 milioane de euro, în aprilie — 18,8 milioane de euro, în mai — 14,9 milioane de euro, în iunie — 20,4 milioane de euro, în iulie — 15,8 milioane euro, iar în august — 5,2 milioane euro.

Potrivit datelor MFP, schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme — EU ETS) s-a aplicat în primă fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 — 31 decembrie 2007, iar a doua fază a schemei se desfășoară în perioada 2008 — 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto.

România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră începând cu data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007).

Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de 8 ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 — 31 decembrie 2020.

Sursa: Agerpress