Cursa TAROM RO 637 Bucuresti-Satu Mare a revenit pe Otopeni din cauza unor probleme tehnice

Data publicarii: 13-10-2016 | Economie

Cursa TAROM RO 637 Bucuresti - Satu Mare, care a decolat joi, la ora 16:48, de pe Otopeni, s-a intors dupa aproximativ 20 de minute pe aeroport, din cauza unor defectiuni tehnice, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanti ai Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti (CNAB).

Potrivit acestora, aeronava s-a întors pe Aeroportul Internațional Henri Coandă la ora 17:06.

"Pasagerii vor fi preluați de cursa RO 657 și duși la Cluj Napoca, iar de acolo transportul către Satu Mare va fi asigurat cu autocarul. Cursa RO 637 s-a întors din cauza unor probleme tehnice", au spus sursele citate.

Cursa TAROM RO 657 este programată să decoleze de pe Aeroportul Otopeni la ora 20:45.

Sursa: Agerpress