Dumitru (Consiliul Fiscal): Asistam la o crestere economica peste potential, cel mai probabil nesustenabila
Data publicarii: 18-10-2016 | EconomieReducerile de taxe pe consum, cuprinse in noul Cod Fiscal, si cresterile ample de salarii din sectorul bugetar, de peste 20%, deterioreaza echilibrele macroeconomice, iar deficitul bugetar, desi anul acesta va fi sub tinta anuntata din cauza neexecutarii cheltuielilor de investitii, arata un trend clar de inversare a consolidarii fiscale, sustine presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru.
"Vedem o creștere economică peste potențial, cel mai probabil nesustenabilă: PIB-ul crește cu 5,2% în primul semestru, iar cererea de consum a crescut cu 10%. În același timp, pe sectoare, vedem creșteri în special pe servicii, legat tot de consum, și pe construcții. Industria, care dă sustenabilitate creșterii economice mai degrabă decât alte sectoare, crește cu un anemic 1%. Deci cred că sunt indicii pentru oricine că avem o creștere care creează dezechilibre și ele încep să fie din ce în ce mai vizibile", a mai spus Dumitru.
Referitor la deficitul bugetar, acest an se află pe un trend clar de creștere, susține președintele Consiliului Fiscal.
"La nivel de buget, vedem o evoluție care arată o reversare abruptă a consolidării fiscale. Adică după ce am redus deficitul bugetar undeva sub 1% din PIB după standarde europene anul trecut, deficitul se reinflamează. Anul acesta avem o țintă de 2,8% — 2,9% pe care probabil nu o să o atingem din cauza incapacității de a executa în special partea de cheltuieli legate de investiții, dar va crește semnificativ față de anul trecut, iar Comisia Europeană spune că pentru 2017, într-un scenariu de nemodificare a politicilor economice, deficitul probabil o să sară de 3% din PIB. Deci este evident că avem o tendință de reversare a consolidării fiscale, într-un moment în care (...) economia crește peste potențialul său", a explicat Dumitru.
Potrivit acestuia, impactul măsurilor fiscale cuprinse în noul Cod Fiscal intrat în vigoare la începutul anului asupra deficitului structural este de două puncte procentuale, nivel similar cu cel din perioada 2006, 2007, 2008.
"Avem un stimul fiscal foarte puternic, măsurat prin creșterea deficitului structural, într-un moment în care economia crește deja peste potențial, deci suntem într-un moment de prociclicitate care, din păcate este recurent în România. Eram pe punctul de a ieși din această prociclicitate în 2014, dar se pare că am alunecat din nou în această capcană", a subliniat Dumitru.
În acest condiții, Ionuț Dumitru spune că programele electorale anunțate de partide sunt nerealiste.
"Toate programele electorale, indiferent de culoarea partidelor politice, propun două lucruri: scădere masivă de taxe pe toată linia și creșteri masive de cheltuieli, în special de cheltuieli sociale. Așa ceva nu poate să fie realist, mai ales în condițiile în care echilibrele macroeconomice arată o deteriorare în momentul de față", a adăugat președintele Consiliului Fiscal.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall