Indicatorul de incredere macroeconomica al CFA Romania s-a deteriorat, in septembrie

Data publicarii: 24-10-2016 | Economie

Indicatorul de incredere macroeconomica al CFA Romania a inregistrat valoarea de 53,3 puncte, in septembrie, in scadere cu 11,5 puncte fata de luna anterioara, in special din cauza componentei sale de anticipatii, se arata intr-un comunicat de presa al asociatiei remis, luni, AGERPRES.

"Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 67,0, valoare în scădere cu 3,8 puncte, iar indicatorul anticipațiilor s-a redus cu 15,3 puncte până la valoarea de 46,4 puncte. În ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4.5000 (în creștere cu 100 pips), iar pentru orizontul de 12 luni de 4.5000 (valoare similară cu cea înregistrată în exercițiul anterior)", se arată în document.

Potrivit acestuia, rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2017/octombrie 2016) a înregistrat o valoare mediană de 1,20%, în scădere cu 0,30% față de exercițiul anterior.

Indicatorul CFA Romania de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 201, prin acesta dorindu-se cuantificarea anticipațiilor analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condițiile curente — referitoare la mediul de afaceri și piața muncii — și anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobândă, cursul de schimb, indicele bursier BET, condițiile macroeconomice globale și prețul petrolului.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: