Hossu (Cartel Alfa): O decizie referitoare la salariul minim pentru 2017 se va lua probabil dupa alegeri

Data publicarii: 28-11-2016 | Economie

Sindicatele si patronatele vor discuta saptamana viitoare despre valoarea salariului minim pentru 2017, iar decizia urmeaza a fi luata dupa alegeri, probabil in sedinta de Guvern din 14 decembrie, a declarat, luni, Bogdan Hossu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale "Cartel Alfa", la finalul sedintei Consiliul National Tripartit.

*Guvern: Salariul minim pentru 2017 și proiectul legii salarizării unitare, discutate în Consiliul Național Tripartit

*Sindicatele au trei variante pentru salariul minim în 2017: 1.350 lei, 1.400 lei și 1.450 lei "Partea sindicală a ridicat problema a creșterii cu 200 de lei, adică de la 1.250 de lei (în prezent — n.r.), de la 1 ianuarie să fie 1.450 de lei. La propunerea unei părți a angajatorilor de a aplica acest lucru tot de la 1 mai anul viitor, le-am arătat că ar trebui ca, în momentul respectiv, să creștem de la 1.450 de lei, la 1.550 de lei și că este preferabil să se aplice de la 1 ianuarie. Mai există o variantă, de a avea o creștere mai mică (a salariului minim — n.r.) cu o creștere a deductibilității în sistem, astfel ca pe net să se ajungă la aceeași valoare ca în structura actuală. A rămas că pe 12 sau 13 (decembrie — n.r.), deci imediat după alegeri, să mai fie o nouă întâlnire. O să vedem săptămâna viitoare. Sperăm să facem o întâlnire cu partea patronală și în urma întâlnirii din 12-13, probabil pe 14 (decembrie — n.r.), când e ședință de Guvern, se va da hotărârea de Guvern cu salariul minim garantat în plată pentru anul 2017", a afirmat Hossu.

De asemenea, Hossu a menționat că Executivul vrea o înghețare a salariului minim arătând că proiecția Guvernului pentru legea de salarizare unitară, la nivel de principii, este că salariul minim ar trebui să crească până în 2022 la 1.625 de lei.

"Executivul vrea o înghețare a salariului minim sau, în orice caz, proiecția lor pentru Legea de salarizare unitară la nivel de principii este că ar trebui până în 2022 salariul minim să crească la 1.625 de lei. Aceasta ar însemna o creștere medie anuală de circa 45 — 50 de lei", a arătat președintele Cartel Alfa.

La rândul său, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a spus că organizația are mai multe propuneri referitoare la deducerile fiscale și poate lua în calcul o creștere de salariu minim mai mică dar creșterea să rămână în salariu net, iar individul să rămână cu banii în buzunar.

Sursa: Agerpress