CNAIR: Cei 15 km de autostrada ai lotului 2 Lugoj-Deva, in curs de finalizare; tronsonul va fi dat in folosinta dupa clarificarea aspectelor juridice

Data publicarii: 21-12-2016 | Economie

Lucrarile de pe sectorul de autostrada Lugoj-Deva, respectiv Traian Vuia - Margina, pe o lungime de 15 kilometri, sunt in curs de finalizare, astfel incat acest sector sa poata fi utilizat de participantii la trafic, insa acest fapt va fi realizat imediat dupa clarificarea tuturor aspectelor de natura juridica, informeaza, miercuri, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"Refuzul de viză pentru Recepția la terminarea lucrărilor este invocat de faptul că 'dispozițiile legale, așa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată și republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepționarea parțială, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract'. Regulamentul de recepție aprobat prin HG 273/1994 nu a fost încă actualizat, drept pentru care se vor putea naște multe interpretări ulterioare dăunătoare companiei. Astfel, 'efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, investitorul, în speță Compania, va fi pusă în posesie, iar toate riscurile dării în funcțiune a unor părți din lucrare, fără a se respecta prevederile legale, vor fi preluate tot de Companie'", afirmă CNAIR, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit CNAIR, în acest caz, "contractul este un tot unitar și nu a fost elaborat și întocmit pentru a putea fi monitorizat separat, adică o parte în perioada de garanție și o parte în perioada de execuție. Potrivit art. 52, alin. (11), lit. b) din Legea finanțelor publice, nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, recuperarea avansului se face potrivit prevederilor contractuale. Astfel, având în vedere faptul că este guvernat de prevederile FIDIC, recuperarea avansului se va face justificat și prin deducere din Certificatul de plată, până la data emiterii Certificatului de Recepție la Terminarea Lucrărilor".

"Dispozițiile legale menționate, raportate la decizia care a fost transmisă pentru acordarea vizei de legalitate, creează dificultăți în ceea ce privește modalitatea de recuperare a avansului, ținând cont de faptul că momentul la care trebuie raportată recuperarea avansului nu este cert în situația mai multor recepții la terminarea lucrărilor. Deciziile pe care le va lua Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu privire la acest proiect vor fi comunicate opiniei publice", se mai spune în comunicat.

Contractul de tip FIDIC Galben: Proiectare și Execuție a fost semnat în data de 18.10.2013 cu Asocierea Salini Impregilo SpA și S.E.C.O.L. — Societa Edile Construzioni e Lavori S.A. — SECOL Societa Edile Construzioni Opere e Lavori S.P.A.

Lungimea autostrăzii Lugoj — Deva este de 28,6 km, localizată în județele Timiș și Hunedoara. Valoarea contractului este de 562,73 milioane de lei, fără TVA, din care: 478,32 milioane de lei din fonduri de coeziune (85%), iar 84,41 milioane de lei de la Guvernul României (15%).

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: