Activitatea economica in zona euro, la cel mai ridicat nivel din mai 2011

Data publicarii: 04-01-2017 | Economie

Un studiu realizat de compania de analize financiare Markit arata ca activitatea economica in zona euro a inregistrat in decembrie cel mai semnificativ avans din ultimii cinci ani si jumatate, transmit DPA si Reuters.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie și sectorul serviciilor, a urcat în decembrie la 54,4 puncte, de la 53,9 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Este cel mai ridicat nivel din mai 2011.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Finalul lui 2016 arată că zona euro a menținut un ritm solid al expansiunii, a declarat economistul șef al IHS Markit, Chris Williamson. Acesta a estimat că PIB-ul zonei euro a înregistrat un avans de 0,4% în trimestrul patru din 2016, în linie cu estimările analiștilor.

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, se așteaptă ca redresarea zonei euro să continue într-un ritm moderat, dar solid.

PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze o creștere de 1,7% în 2016 (similar cu avansul previzionat în septembrie), de 1,7% în 2017 (față de o expansiune de 1,6% estimată anterior), de 1,6% în 2018 (similar cu nivelul din septembrie) și de 1,6% în 2019, a anunțat recent Draghi.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: