Mars a platit 7,7 miliarde de dolari pentru furnizor de servicii de sanatate pentru animale de companie

Data publicarii: 09-01-2017 | Economie

Grupul alimentar american Mars a anuntat luni ca a ajuns la un acord pentru preluarea VCA, un operator de spitale pentru animale de companie, in schimbul sumei de 7,7 miliarde de dolari, transmite Reuters.

Mars, care pe lângă mărcile de ciocolată Mars, Bounty, Snickers și MilkyWay produce și hrană pentru animale de companie, fiind proprietarul mărcilor Whiskas și Pedigree, a precizat că va plăti 93 de dolari pentru fiecare acțiune VCA, o primă de 31,4% față de prețul înregistrat de acțiunile VCA la închiderea ședinței de vineri. Valoarea tranzacției este de 9,1 miliarde de dolari prin includerea datoriilor de 1,4 miliarde de dolari ale VCA.

Înființată în 1986, VCA are aproape 800 de spitale pentru animale de companie și 60 de laboratoare de diagnostic în SUA și Canada. Compania a realizat în 2015 vânzări anuale de 2,13 miliarde de dolari.

După preluare, VCA va deveni o divizie separată în cadrul Mars Petcare, cel mai mare producător mondial de hrană pentru animale de companie. Mars a dobândit acest titlu în 2014 după ce a prelua operațiunile Procter & Gamble Co din domeniul hranei pentru animale, operațiuni ce includ branduri renumite precum Iams și Natura, pentru 2,9 miliarde de dolari. Pe lângă operațiunile din domeniul hranei pentru animale, afacerile Mars Petcare include și Banfield Pet Hospital, care deține peste 900 de clinici pentru animale de companie.

Potrivit datelor Euromonitor, al doilea mare producător mondial hrană pentru animale de companie este grupul elvețian Nestle, care deține produsele marca Purina.

Sursa: Agerpress