Crestere de 138% a vanzarilor de autoturisme ecologice in Romania, in 2016 (APIA)

Data publicarii: 27-01-2017 | Economie

Romanii au cumparat, anul trecut, 1.183 de masini "verzi" (electrice si hibride), in crestere cu 138% fata de anul 2015, din acest total 167 de exemplare fiind 100% electrice, reiese din statistica Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), consultata de AGERPRES.

Conform sursei citate, la nivelul anului trecut, ponderea autovehiculelor ecologice în vânzările totale de mașini noi, înregistrate în România, a fost 1%, în timp ce în decembrie 2016, procentajul a fost de 1,3%.

Totodată, în ultima lună din anul anterior, s-au vândut pe plan local 140 de mașini "verzi", în scădere cu 32,69% comparativ cu datele consemnate în noiembrie 2016, când se vânduseră 208 exemplare.

Statistica de specialitate relevă că, în intervalul ianuarie — decembrie 2016, numărul autovehiculelor electrice și hibrid vândute în România a ajuns la 1.183 de unități, față de 496 unități, anul anterior. În această marjă, comercializarea de autoturisme electrice (BEV, EREV, PHEV) s-a triplat (237%), în comparație cu anul 2015, până la 167 de unități, de la 46 de unități.

În clasamentul vânzărilor de mașini electrice 100%, primele trei locuri sunt ocupate de BMW (65 de unități), Mercedes Benz (37) și Volkswagen (25), în timp ce la categoria autoturismelor hibride podiumul este format din Toyota (820 de unități), Lexus (159) și Land Rover (19).

La nivel general, în funcție de tipul de combustibil, se remarcă o reducere a ponderii autoturismelor diesel, comparativ cu anul 2015, acestea reprezentând 49,3% din piață.

Sursa: Agerpress