Buget - Ministerul Agriculturii primeste in 2017 o suma totala de 27,13 miliarde de lei

Data publicarii: 01-02-2017 | Economie

Suma totala alocata Ministerului Agriculturii in 2017 este de 27,13 miliarde de lei, a declarat ministrul Finantelor, Viorel Stefan.

"Ministerul Agriculturii are ca obiective finanțate următoarele: plata tuturor subvențiilor cuvenite în 2017, la nivel de 2,2 miliarde lei, finanțarea Programului Național de Irigații, la nivel de 45 de milioane, și în acest scop are alocate 17,03 miliarde lei, adică 2,02% din PIB, mai mult cu 10 miliarde decât în 2016, adică o creștere cu 45%. Creditele de angajament totalizează 10,1 miliarde, astfel că suma totală alocată este de 27,13 miliarde, respectiv 3,3% din PIB", a afirmat Viorel Ștefan într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Sursa: Agerpress