Bugetul Ministerului Turismului pentru 2017, avizat favorabil de comisiile parlamentare de specialitate

Data publicarii: 03-02-2017 | Economie

Comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului au avizat, vineri, favorabil bugetul Ministerului Turismului care va avea in 2017 o finantare bugetara de 80 de milioane de lei.

* Comisiile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților încep dezbaterile pe proiectul Legii bugetului

Bugetul Ministerului Turismului este mai mare cu 31 de milioane de lei decât în 2016 și a fost aprobat cu 29 voturi pentru, 13 împotrivă și o abținere.

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a afirmat că politica ministerului este axată pe promovare, dezvoltare și atragerea de fonduri europene. Acesta a precizat că "bugetul de promovare este de circa 5 milioane euro, aproape dublu față de anul trecut".

În bugetul ministerului sunt prevăzute transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiții în turism în valoare de 25 milioane de lei. Programele din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) au un buget de 783.000 lei. Bugetul de cheltuieli curente crește la 75,270 milioane lei, comparativ cu 48,904 milioane lei, anul anterior. În buget sunt cuprinse fonduri de 680.000 lei pentru 'Contribuții și cotizații la organisme internaționale'.

Prioritățile strategice pe termen mediu ale ministerului vizează dezvoltarea turismului intern și a turismului de incoming în vederea îmbunătățirii circulației turistice în paralel cu conservarea patrimoniului natural și cultural, creșterea notorietății destinațiilor turistice din România pe piața internă și internațională, diversificarea și dezvoltarea produselor turistice românești și creșterea calității serviciilor turistice.

Ministrul Turismului are în vedere pentru 2017 creșterea încasărilor din turism ca procent în PIB până la 2% comparativ cu 2016, când încasările au reprezentat 1,8% din PIB, creșterea circulației turistice cu 10%, precum și reducerea cu 1% a migrației forței de muncă din sectorul turism. Conform programului de marketing, Ministerul Turismului are în vedere creșterea numărului înnoptărilor, într-un ritm mediu anual de 12,5% pentru turiștii străini și de 9,5% pentru turiștii români. Conform indicatorilor stabiliți, Ministerul Turismului și-a propus creșterea sumelor cheltuite/pachet turistic de către vizitatorii străini la 675 de euro, până în 2021, iar pentru turiștii români, la 270 de euro.

Sursele de finanțare pentru Ministerul Turismului sunt asigurate 100% din bugetul de stat.

Comisiile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au început vineri dezbaterile privind proiectul Legii bugetului de stat și al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.

Proiectul de buget pe 2017 este construit pe o creștere economică de 5,2% în anul 2017. Veniturile bugetare proiectate pentru anul 2017 reprezintă 31,2% din PIB, iar cheltuielile 34,2%. Pentru anul 2017 se estimează un nivel al deficitului bugetar (cash) de 2,96% din PIB, în timp ce deficitul ESA este estimat la 2,98% din PIB.

Parlamentul urmează să dea votul final asupra celor două acte normative marți, 7 februarie, într-o ședință de plen comun care va începe la ora 10,00.

Sursa: Agerpress