Isarescu: Orice miscare a cursului da mari emotii; leul, mai stabil decat celelalte monede din regiune

Data publicarii: 09-02-2017 | Economie

Orice miscare a cursului leu/euro in sensul deprecierii starneste mari emotii, desi comparativ cu monedele din regiune, fluctuatiile sunt de mica amploare, a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, intr-o conferinta de presa.

"Observăm în spațiul public că orice mișcare a cursului, uneori minoră, stârnește mari emoții. De la 4,44 lei/euro la 4,54 lei/euro sunt 10 bani, adică mai puțin de 3%. Noi spuneam cândva că nici nu ne ocupăm de mișcări de curs care sunt sub 5%. Cu toate astea, constatarea și constatarea evidentă stârnește emoții: s-a depreciat cursul. Există aici un dezechilibru între emoția stârnită de mișcare în sensul deprecierii cursului și când el își revine. Când el își revine, ajunge la fenomene neînsemnate", a spus Isărescu.

Potrivit acestuia, față de alte monede din regiune, fluctuațiile au fost de mică amploare.

"Cu coroana cehă nu ai cum să te compari pentru că acolo a fost ancorat ca în cazul Elveției. Să vedem când vor ieși, când vor renunța la această ancorare, ce se va întâmpla. Dânșii spun că va fi mult atenuată mișcarea cursului la exit. Dacă ne uităm comparativ cu forintul unguresc și cu zlotul polonez, leul a fost mult mai stabil. Fluctuațiile au fost de mică amploare, în limita a 3%. Fluctuații mici cu emoții mari", a mai arătat guvernatorul BNR.

Sursa: Agerpress