Legea preventiei si Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii, teme discutate joi de ministrul Economiei si reprezentantii FIC

Data publicarii: 10-02-2017 | Economie

Legea preventiei, legislatia privind guvernanta corporativa, infiintarea si dezvoltarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii sunt principalele teme despre analizate vineri de ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, si o delegatie a Consiliului Investitorilor Straini (FIC).

* UPDATE Ministrul Economiei: Guvernul a decis înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții

'Identificarea celor mai bune măsuri de stimulare a investițiilor dezvoltate fie prin capital autohton, fie străin, se subscrie unui scop comun: dezvoltarea economică și sustenabilă a României. Trebuie să păstrăm un cadru de comunicare viabil în care să construim legi nu pentru companii, ci împreună cu acestea, pentru a ne asigura, în primul rând, de aplicabilitatea practică a reglementărilor. De asemenea, veți găsi în mine un susținător al cadrului legislativ suplu și eficient, fiind, de altfel, un combatant al supra-reglementării, atât de nocivă mediului de afaceri', a declarat Alexandru Petrescu, citat într-un comunicat remis AGERPRES.

La rândul său, Eric Stab, președintele FIC, a precizat că organizația pe care o conduce apreciază deschiderea la dialog manifestată de ministrul Economiei.

'FIC crede că investitorii străini prezenți deja în România sunt cei mai buni ambasadori pentru acest mesaj și că la baza succesului acestui obiectiv stau semnalele despre stabilitate, transparență și predictibilitate pe care guvernul le poate transmite. Întâlnirea de astăzi confirmă așteptările noastre către un proces normal de dialog structurat și consultare cu mediul de afaceri pe probleme ce pot afecta mediul economic', a spus Stab.

Guvernul a decis joi adoptarea unui memorandum privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții.

"Avem adoptat astăzi un memorandum, potrivit programului de guvernare 2017 — 2020, având în vedere crearea unor noi instrumente de investiții publice, crearea Fondului Suveran de Investiții fiind o măsură de stimulare economică, instrument de finanțare în investiții în sectoare competitive, rentabile și sustenabile, cu efect de multiplicare în economie, în urma atragerii de capital și surse din piața financiară", a declarat, joi, Alexandru Petrescu, într-un briefing la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului Economiei, FSDI va reprezenta un partener pentru investitorii instituționali, BERD, BEI, Banca Mondială, fonduri de investiții și alți investitori privați.

Conform acestuia, au avut loc discuții și cu principalii jucători din arena investițională națională, regională, astfel încât procesul de lansare a fondului "să fie acompaniat" și cu "avizul și asentimentul lor general".

Totodată, ministrul Economiei a precizat că urmează să fie adoptat și un act normativ privind funcționarea efectivă a acestui fond.

FSDI va contribui atât la eforturile României de obținere a statutului de piață emergentă pentru piața autohtonă de capital prin creșterea lichidității pe Bursa de Valori București, cât și la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene nerambursabile prin asigurarea surselor financiare de cofinanțare a proiectelor de investiții, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Conform sursei citate, statul român, prin Ministerul Economiei, va avea calitatea de acționar unic pe toată perioada de funcționare a FSDI.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: