Oprescu (ARB): 78% din solicitarile de negociere transmise bancilor de clientii cu credite in franci elvetieni au ajuns la o rezolutie

Data publicarii: 14-02-2017 | Economie

Relatia dintre clientii cu probleme la plata ratelor si banci se va derula, pe viitor, pe baza de negociere directa, dupa ce Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a decis invalidarea legii privind conversia creditelor in franci elvetieni la cursul istoric si trimiterea in instanta a dosarelor de dare in plata, cu aplicarea principiului impreviziunii, sustin reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).

"Cred că lucrurile vor continua să fie în același trend pe care băncile l-au arătat, de negociere directă cu clientul. Au existat exerciții efectuate de băncile comerciale de negociere a unor haicut-uri (reduceri de datorii — n.r.), de rescadențări etc. Spre exemplu, mare parte din solicitările clienților cu credite în franci elvețieni au fost deja onorate de către bănci. 78% (date BNR—n.r.) din solicitările transmise băncilor au ajuns la o anumită rezoluție", a explicat marți președintele ARB, Sergiu Oprescu, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Potrivit acestuia, inclusiv deciziile CCR pe cele două legi fac trimitere la negocierea între bancă și client.

"Cred că aceste trend va continua, indiferent de rezoluția CCR, dar soluțiile vor fi diferite de la o bancă la alta", a mai spus președintele ARB.

La rândul său, președintele executiv al Asociației, Florin Dănescu, a explicat că, potrivit datelor existente, nivelul de restructurare a creditelor în cazul populației este de 4,7%, cu mult peste numărul de notificări de dare în plată (de aproximativ 6.400 potrivit datelor BNR—n.r.), ceea ce arată că negocierea directă este soluția pentru rezolvarea problemelor dintre clienți și bănci.

Totodată, Mirela Bordea, membru în Consiliul director al ARB, a menționat faptul că, și până acum, băncile, în rescadențările acordate clienților au ținut cont de impreviziune, chiar dacă procedura nu a fost denumită ca atare.

"Băncile, în rescandențările aprobate, au în vedere aceste evenimente produse pe parcursul derulării creditului, care nu au fost luate în calcul la acordare. Deci, într-un fel sau altul, această impreviziune a fost avută în vedere și a stat, într-un fel, parțial, la baza rescadențările pe care băncile le-au făcut", a susținut Bordea.

În aceste condiții, reprezentanții ARB susțin că darea în plată va fi mai degrabă o soluție excepțională, decât regulă pentru cei care au probleme cu plata ratelor la bancă.

Pe de altă parte, aceștia susțin că au recomandat băncilor membre să participe la discuțiile cu clienții prin intermediul CSALB (Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar) pentru a fructifica această oportunitate de a ajunge la o soluție amiabilă.

Sursa: Agerpress