ANRE anunta ca productia de gaze naturale in Marea Neagra romaneasca va incepe anul viitor
Data publicarii: 15-02-2017 | EconomieCompania Black Sea Oil & Gas va incepe productia de gaze in Marea Neagra la mijlocul anului viitor, moment in care Romania va deveni si exportator de gaze, a declarat, miercuri, Niculae Havrilet, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie (ANRE).
"De anul viitor, o nouă sursă de gaze naturale importantă, de 4 miliarde de metri cubi pe an, va intra în activitate, este vorba de structura gazelor descoperite în Marea Neagră. Operatorii și investitorii din zona respectivă ne-au prezentat că, începând cu anul viitor, la 1 iulie, va intra în producție o structură nouă. Deci practic, din momentul acela, România va deveni și exportator, pentru că această structură aduce un plus de gaze față de solicitările normale din România", a spus Havrileț.
El a precizat că este vorba despre compania Black Sea Oil & Gas, care a concesionat două perimetre petrolifere pe platforma continentală românească a Mării Negre, respectiv perimetrele Midia și Pelican.
Potrivit lui Havrileț, în primul an, producția va fi de un miliard de metri cubi de gaze și va crește treptat în următorii ani până la 4 miliarde de metri cubi pe an.
"Pentru primul an, producția va fi de un miliard de metri cubi, urmând ca în următorii ani să crească etapizat până la 4 miliarde de metri cubi pe an, față de un consum (al României — n.r. ) de 12 miliarde în acest an și de un import în condiții normale între 500 și 600 de milioane de metri cubi pe an. Practic, cu aportul din primul an nu va mai fi nevoie de import, ci, mai mult, va trebui să creăm condiții pentru exportul gazelor, pentru ca acest investitor să aibă posibilitatea de a-și recupera investiția", a mai spus Havrileț.
Black Sea Oil & Gas (BSOG), deținută integral de Carlyle International Energy Partners, este o companie independentă de petrol și gaze cu sediul în România care desfășoară operațiuni de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor convenționale de țiței și gaze naturale, potrivit unui comunicat de presă al companiei, remis AGERPRES în noiembrie 2016.
Portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia — Zona de Apă de Mică Adâncime și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, la care BSOG deține o participație de 65% și calitatea de operator.
Potrivit comunicatului, BSOG a atribuit, la acea dată, un contract pentru servicii de inginerie de bază pentru dezvoltarea perimetrului de gaze Midia firmei Xodus Group, anticipând că ar putea lua în anul 2017 decizia finală de investiții în acest proiect.
"Black Sea Oil & Gas SRL (BSOG) are plăcerea să anunțe că, împreună cu partenerii săi de concesiune, a atribuit contractul pentru servicii de inginerie de bază (Front End Engineering and Design sau FEED) pentru instalațiile de exploatare offshore și onshore aferente proiectului de punere în producție a descoperirilor Ana și Doina localizate în perimetrul XV Midia, Zona de Apă de Mică Adâncime, din sectorul românesc al Mării Negre ('Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia')", anunța compania în noiembrie.
"Odată cu acest contract, facem progrese majore în realizarea Proiectului de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre, cu speranța că decizia finală de investiție va putea fi luată în anul 2017", a declarat Mark Beacom, CEO BSOG, citat în comunicat.
De asemenea, americanii de la ExxonMobil explorează, alături de OMV Petrom, un perimetru de mare adâncime în Marea Neagră, unde se estimează rezerve de gaze între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Companiile nu au luat deocamdată decizia finală de investiții pentru exploatarea acestor zăcăminte.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall