BNR: Bancile anticipeaza o inasprire a standardelor pentru creditele de consum si mentinerea neschimbata a acestora pentru ipotecare in T1 2017

Data publicarii: 17-02-2017 | Economie

Conditiile de creditare se vor inaspri usor in cazul imprumuturilor de consum acordate populatiei in primul trimestru al acestui an, dupa o evolutie similara la finalul anului trecut, insa creditele ipotecare se vor mentine la standardele anterioare, dupa doua trimestre de relaxare, reiese dintr-un sondaj realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) privind creditarea companiilor nefinanciare si a populatiei.

"Instituțiile de credit au înăsprit standardele de creditare în T4/2016 pentru creditele de consum acordate populației și le-au menținut neschimbate pentru împrumuturile destinate achiziției de locuințe și terenuri (credite ipotecare). (...) Pentru următoarele trei luni, instituțiile de credit anticipează o înăsprire moderată a standardelor de creditare pentru creditele de consum și menținerea neschimbată a acestora pentru împrumuturile ipotecare", reiese din sondajul citat.

Cu toate acestea, cererea de credite s-a majorat semnificativ atât în cazul împrumuturilor de consum acordate populației, cât și pentru creditele destinate achiziției de locuințe și terenuri, în ultimul trimestru al anului trecut.

"Standardele de creditare pentru împrumuturile ipotecare s-au menținut neschimbate în T4/2016 după o relaxare semnificativă în trimestrul anterior. Evoluția din ultimele două trimestre denotă încheierea unui scurt ciclu de înăsprire importantă a standardelor de creditare aferente împrumuturilor ipotecare în contextul adoptării Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite", se mai arată în documentul citat.

De asemenea, pentru T4/2016, băncile au menționat factori precum deciziile de politică monetară sau prudențială ale BNR, în special cerințele privind evaluarea bonității debitorilor (ca urmare a Regulamentului BNR nr. 5/2016 pentru modificarea și completarea Regulamentului BNR nr. 17/2012) ca fiind la baza deciziei de înăsprire a standardelor de creditare atât ipotecare, cât și de consum. În același timp, instituțiile de credit au considerat că modificarea concurenței din sectorul bancar a avut un aport pozitiv în relaxarea standardelor de creditare pentru împrumuturile ipotecare.

În aceste condiții, rata creditelor solicitate de persoane fizice și respinse de către bănci a fost în scădere semnificativă în cazul creditelor ipotecare și în creștere importantă pentru creditele de consum.

În ceea ce privește prețurile de pe piața imobiliară, din raportările băncilor reiese că acestea s-au majorat semnificativ în T4/2016, dar în următorul trimestru se vor menține relativ constante.

"În pofida creșterii prețurilor imobilelor rezidențiale, cererea pentru creditele de achiziție de locuințe și terenuri a crescut semnificativ în T4/2016, conform așteptărilor formulate în trimestrul anterior, însă pentru următoarele trei luni băncile au estimat o stabilizare a cererii de credite ipotecare", se mai arată în raport.

Pe de altă parte, în pofida estimărilor de înăsprire a standardelor de creditare, pentru T1/2017, băncile preconizează creșterea cererii de împrumuturi de consum destinate populației.

Potrivit raportului BNR, în zona euro, în T4/2016, standardele de creditare pentru creditele ipotecare s-au menținut neschimbate, în timp ce în cazul creditelor de consum, acestea au continuat să se relaxeze. Previziunile pentru următorul trimestru arată că standardele de creditare pentru toate tipurile de credite destinate populației se vor relaxa.

Pentru firme, condițiile de creditare au fost păstrate la un nivel similar perioadelor anterioare, cu excepția creditelor pe termen lung adresate companiilor mari, pentru care s-a înregistrat o relaxare moderată.

Pe de altă parte, cererea de credite destinate companiilor nefinanciare a înregistrat un avans moderat.

În următoarele trei luni, la nivelul companiilor nefinanciare, băncile prognozează menținerea constantă a standardelor de creditare, concomitent cu o stabilizare a cererii.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: