Indicele principal al BVB a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani

Data publicarii: 21-02-2017 | Economie

Indicele principal al pietei de capital romanesti a atins, marti, cel mai ridicat nivel din ultimii noua ani, respectiv de 7.862 de puncte, la ora 12:00, reprezentand o crestere de 11% de la inceputul anului, conform datelor transmise la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), la solicitarea AGERPRES.

"Indicele BET, care urmărește cele mai lichide 10 acțiuni de la bursa românească, a urcat cu peste 10% numai în acest an, față de finalul anului trecut, când nivelul a fost de 7.085 de puncte. Pe parcursul zilei de astăzi, până la ora 12:00, indicele BET a ajuns la 7.862 puncte, ceea ce înseamnă un plus de aproape 11% realizat în mai puțin de două luni comparativ cu finalul anului 2016", menționează sursa citată.

Un nivel mai mare de 7.862 de puncte a fost înregistrat ultima data la BVB pe 27 ianuarie 2008, când BET a ajuns la 7.915,81 puncte. Prin urmare, nivelul atins în timpul ședinței de marți, de 7.862 puncte, este cel mai mare din ultimii 9 ani.

La prânz, bursa era în creștere, iar indicele de referință BET, care arată evoluția celor mai lichide 10 acțiuni, se aprecia cu 0,72%.

Cele mai mari ponderi în cadrul indicelui principal sunt deținute de Fondul Proprietatea cu 19,9%, urmat de Banca Transilvania cu 19,64% și OMV Petrom cu 16,55%.

Rulajul pieței se cifra la 15,7 milioane de lei (3,48 milioane euro), iar cele mai semnificative tranzacții pe piața reglementată au fost realizate cu acțiunile Banca Transilvania, Fondul Proprietatea și OMV Petrom.

Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, era în creștere cu 0,7%, BET-NG, care arată evoluția a 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, consemna o apreciere de 0,54%, iar BET-FI al SIF-urilor era în urcare cu 0,07%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,56%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, s-a apreciat cu 0,3%.

Sursa: Agerpress