Cehii vor ca produsele alimentare sa aiba aceeasi calitate ca in Occident
Data publicarii: 21-02-2017 | EconomieCehia va cere Uniunii Europene sa interzica vanzarea de produse alimentare de calitate inferioara in Europa de Est de catre aceleasi marci care comercializeaza produse mai bune in Occident, a declarat marti ministrul Agriculturii din Cehia, Marian Jurecka, informeaza Reuters.
Prin această inițiativă, autoritățile din Cehia se alătură celor din Slovacia și Ungaria, care susțin și ele că firmele multinaționale din domeniul alimentar vând produse de o calitate mai slabă pe piețele mai sărace și mai puțin competitive din est.
"Pentru unele produse suntem de fapt coșul de gunoi al Europei", a spus Marian Jurecka.
Asociațiile pentru protecția consumatorilor din Cehia se plâng de mult timp de alimentele de calitate inferioară vândute de marile companii, dar până în prezent nu au avut instrumentele necesare pentru a face ceva deoarece astfel de vânzări sunt legale în UE atâta timp cât pe ambalaje sunt trecute toate ingredientele.
Marian Jurecka a precizat că a cerut efectuarea unui studiu privind calitatea alimentelor, care va fi gata până în luna iunie. Concluziile acestui studiu, împreună cu datele din Slovacia și alte țări, vor fi folosite ulterior pentru a cere schimbarea reglementărilor la nivelul UE. Este posibil să fie incluse și alte categorii de produse, precum detergenții.
"Obiectivul nostru principal este să schimbăm legislația UE, astfel încât dacă un produs are același producător și același ambalaj, astfel că la prima vedere este același produs, să conțină aceleași ingrediente", a spus Jurecka.
Un studiu efectuat în 2015 de Universitatea de Chimie arată că iaurtul, cafeaua instant, margarina și o parte din carnea procesată comercializată în Cehia au fost produse cu ingrediente diferite.
Potrivit Eurostat, pe ansamblu, prețul produselor alimentare este cu 25% mai mic în Cehia decât în țara vecină Germania. Această situație se datorează, printre altele, costurilor și standardele de viață locale mai mici.
Ministrul ceh al Agriculturii susține că produsele trebuie să respecte aceleași standarde de calitate pe piața unică. "Dacă este o piață unică, atunci să avem acces la aceeași calitate a produselor, dacă arată la fel, pentru toți consumatorii', a spus Jurecka.
În schimb, companiile susțin că se adaptează la gusturile locale prin folosirea unor rețete diferite. Jurecka a respins acest argument, subliniind că timp de secole toate țările din Europa Centrală au făcut parte din același imperiu. "Nu cred ca cehii și austriecii au gusturi atât de diferite. Dacă te uiți la meniul nostru, datorită Imperiului Austro-Ungar avem gusturi similare', a spus ministrul ceh al Agriculturii.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall