Intesa renunta la preluarea Generali, tranzactie care ar fi creat un gigant financiar cu o capitalizare de piata de 60 de miliarde euro

Data publicarii: 27-02-2017 | Economie

Intesa Sanpaolo SpA a renuntat la intentia de a-si uni fortele cu Generali SpA, a treia mare companie europeana de asigurari, apreciind ca o astfel de alianta nu ar crea valoare pentru actionarii sai, transmite Reuters.

Luna trecută, cea mai mare bancă de retail din Italia anunțase că este în căutarea unei posibile "combinații industriale" cu Generali, după ce surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat că Intesa ia în considerare preluarea integrală a Generali, într-o tranzacție care ar crea un gigant financiar, cu o capitalizare de piață de peste 60 de miliarde de euro.

Decizia Intesa lasă Generali vulnerabilă la o posibilă preluare din partea unei companii străine.

Schimbările în conducerea Generali și dificultățile cu care se confruntă autoritățile din Roma au alimentat speculațiile în ultimele luni, informațiile din presă sugerând că printre companiile de asigurări interesate de preluarea Generali se află Axa SA (Franța), Allianz SE (Germania) și Zurich Insurance Group (Elveția).

Guvernul de la Roma este sub presiune, deoarece trebuie să se asigure că Generali rămâne italiană, dar a anunțat că nu dorește să intervină. Generali este văzut de Roma ca un activ strategic din cauza deținerilor masive de obligațiuni guvernamentale italiene.

Printre criteriile anunțate de Intesa pentru posibile opțiuni de fuziuni și achiziții ( M&A) se află crearea de valoare pentru acționarii săi și intenția de a-și menține ridicat indicele de adecvare a capitalului. Banca a precizat că va continua să-și extindă divizia de gestionare a averii (wealth management) și cea de asigurări.

Răspunsul acționarilor Intesa la ideea fuziunii cu Generali a fost prompt, acțiunile băncii înregistrând un declin de 16% de la anunțarea planurilor, în timp ce titlurile Generali, care gestiona active în valoare de 472 de miliarde de euro la sfârșitul lui 2016, au urcat cu 3% la Bursa de la Milano.

În rândul băncilor italiene, Intesa este o raritate — profitabilă și bine capitalizată. În timp ce rivalele sale, UniCredit și Monte dei Paschi, se luptă cu credite neperformante de miliarde de euro, Intesa a reușit să plătească dividende generoase, în pofida situației economice dificile din Italia.

Brokerii de la Milan, Akros și Equita Sim susțin că intenția Intesa ar fi nu doar să achiziționeze Generali, ci și pe cel mai mare acționar al companiei italiene de asigurări — Mediobanca — care deține o participație de 13% în Generali, în timp ce UniCredit, aflată sub presiune să-și vândă activele pentru a-și majora capitalul, ar putea fi dispusă să vândă către Intesa participația sa de 8% în Mediobanca.

Intesa Sanpaolo, UniCredit și Allianz au o prezență importantă și pe piața din România.

Sursa: Agerpress