INTERVIU Directorul general al Metrorex: Ne-am propus ca din acest an compania sa treaca pe profit

Data publicarii: 03-03-2017 | Economie

Metrorex isi propune pentru 2017 sa treaca pe profit, in conditiile in care anul trecut a reusit sa obtina venituri proprii de circa 254 milioane de lei, cu 14% mai mari fata de anul anterior, iar numarul calatorilor transportati a crescut pana la 179,1 milioane, a declarat directorul general al companiei, Marin Aldea, intr-un interviu acordat AGERPRES.

Șeful Metrorex se gândește la diversificarea portofoliului de titluri de călători prin introducerea unui abonament anual și a unei cartele cu mai multe călătorii pentru grup. De asemenea, Aldea a vorbit și despre reluarea colaborării cu RATB, acest lucru urmând să se petreacă în cursul acestui an, odată cu finalizarea sistemului de înlocuire a controlului acces, un proiect în valoare de 143 de milioane de lei, fără TVA, finanțat din fonduri europene.

Marin Aldea a mai vorbit despre stadiul proiectelor Magistralelor 4, 5 și 6, dar și despre ce și-a propus în anul 2017.

AGERPRES: Cum a evoluat numărul de călători în 2016, comparativ cu anii anteriori? Marin Aldea: Numărul de călători transportați pe anul 2016 a fost mai mare cu 3,5 milioane, adică am ajuns la 179,1 milioane călători transportați, față de 176,5, cât ne propusesem noi. Comparativ cu 2015, când au fost 174 de milioane de călători, creșterea a fost cu circa 5 milioane de călători. În 2015 am înregistrat, de asemenea, o evoluție pozitivă față de anul 2014, cu 1,7 milioane de călători, fapt ce a condus evident la creșterea veniturilor companiei. Veniturile proprii (din transportul călătorilor cu metroul) au fost de circa 254 de milioane de lei, cu 14% mai mari decât în 2015.

AGERPRES: Care este structura veniturilor? Cartelele se vând mai bine sau abonamentele lunare? Marin Aldea: Dacă ne referim la ponderea titlurilor de călătorie în total titluri vândute, ponderea cea mai mare o are abonamentul lunar, cu aproximativ 35% din titluri vândute. Este normal pentru orice companie ca abonamentul lunar, care este un titlu de călătorie destinat călătorilor fideli, să aibă ponderea cea mai mare.

AGERPRES: Intenționați să modificați anul acesta prețul cartelelor? Marin Aldea: Așa cum am spus anul trecut, nu am avut în vedere nici pentru anul 2016, nici pentru 2017, să ajustăm în sensul creșterii prețurile la transportul de călători cu metroul, însă am de gând să cresc paleta de titluri de călătorii. Am anunțat anul trecut — și îmi mențin promisiunea făcută. Suntem într-o perioadă de teste privind posibilitatea de implementare a unui abonament anual, precum și a unui titlu de călătorie cu mai multe călătorii pentru grup. În cazul în care testele vor fi pozitive, vom demara procedura de aprobare a noilor titluri de călătorie, care se face prin ordin al Ministrului Transporturilor.

Acest lucru nu înseamnă că vom modifica prețurile în sensul creșterii, din contră, venim în sprijinul călătorilor cu noi posibilități de călătorie și încercăm să îi fidelizăm pe o perioadă și mai mare de o lună pe călătorii noștri de zi cu zi.

AGERPRES: Care este ponderea cartelelor cu două călătorii în structura titlurilor de călătorie? Marin Aldea: În jur de 28-29%.

AGERPRES: Dacă introduceți produse noi, intenționați să renunțați la unele titluri pe care le aveți acum în portofoliu? Marin Aldea: Le păstrăm, venim cu produse noi în completarea celor existente.

AGERPRES: Luați în calcul posibilitatea de a introduce un produs, așa cum există în străinătate, care să permită călătoria atât pe metrou, cât și pe mijloacele de transport în comun și pe tren? Marin Aldea: Bineînțeles. Noi am reluat discuțiile cu RATB, am avut discuții și cu reprezentanții CFR Călători. Însă, în primă fază, ne gândim la reluarea colaborării cu RATB. Au fost deja create două comisii — o comisie tehnică și o comisie comercială. Au avut loc câteva întâlniri în care s-au discutat aspecte de natură tehnică privind posibilitatea eliberării titlurilor de călătorie, atât de către Metrorex, cât și de către RATB. Această colaborare va fi implementată odată cu finalizarea noului sistem de control acces, deci este un proiect pe care noi îl avem în implementare, modernizarea sistemului de control acces, în sensul înlocuirii complete a validatoarelor, a acestui tip de acces în metrou, în 41 de stații.

AGERPRES: Când va fi gata acest proiect? Marin Aldea: Proiectul are ca termen de finalizare anul acesta și se lucrează la el.

AGERPRES: Presupune costuri? Marin Aldea: Bineînțeles. Este un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 — 2020 și are o valoare de 143 de milioane de lei, fără TVA.

S-a realizat stația pilot, la Republica. Se fac teste. Sunt 5 etape în acest proiect. Vreau să știți că e foarte important faptul că la stațiile care au un singur acces vom lua măsura închiderii lor pe perioada implementării acestui proiect, aproximativ o săptămână. Astfel că în stații precum 'Apărătorii Patriei', care are un singur acces, din motive de securitate și siguranța călătorilor transportați vom lua măsura închiderii pe o perioadă de maximum o săptămână ca să lucrăm la înlocuirea sistemului de control-acces. Este bine să se știe de la început. Noi o să mediatizăm, o să explicăm călătorilor că nu există altă soluție și vom face tot posibilul ca această perioadă să fie cât mai scurtă.

AGERPRES: Cum s-au resimțit, la nivelul companiei, cele două episoade de viscol, dar și protestele din Piața Victoriei? Marin Aldea: Dacă ne referim la numărul de călători transportați în perioada ianuarie-februarie 2017, față de perioada ianuarie-februarie 2016, în ianuarie am înregistrat un număr de 250.000 de călători în plus față de ianuarie 2016 și circa 150-160.000 de călători în februarie 2017, față de februarie 2016. În perioadele de viscol au fost câteva zile în care numărul de călători a crescut cam cu 4-5%, dar în perioadele următoare numărul a revenit la normal, astfel încât creșterea nu este chiar foarte mare față de anul trecut.

AGERPRES: Puteți să faceți o comparație cu alte țări europene care au metrou, din punct de vedere al numărului de călători? Este mai aglomerat metroul în România? Marin Aldea: Nu pot face asemenea comparații. Am avut săptămâna trecută poze din Marea Britanie în perioada de vârf, când erau peroanele pline, foarte aglomerate. Asta este! Sunt țări în care oamenii s-au obișnuit cu modul acesta de transport. Noi ne dorim ca pasagerii pe care îi transportăm să beneficieze de un confort cât mai mare, să nu stea la coadă, să nu fie aglomerație pe peroane, pe accese — din acest motiv am luat o serie de măsuri și în primul rând am luat măsuri legat de îndesirea trenurilor, deci creșterea numărului de trenuri pe care le-am pus în circulație.

Am modificat graficul de circulație începând din luna decembrie și la orele de vârf avem 65 de trenuri în circulație, cu care asigurăm intervale de circulație pe linia 2 de metrou de până la trei minute. Instalațiile, așa cum am mai spus, nu ne permit să venim la un interval mai mic, pentru că la capete de linie, și mă refer aici mai ales la Pipera, trenul nu poate fi întors într-un interval mai mic de trei minute. Noi am luat măsuri organizatorice, în sensul că am venit cu echipe suplimentare care să conducă trenul, pe care le-am menținut în capătul celălalt al trenului, așa încât, trenul să plece cât mai repede și să reducem timpii de urmărire între trenuri.

Pe magistralele 1 și 5 am ajuns la un interval de circulație de 5-6 minute la orele de vârf, iar pe distanța celor două linii — 1 și 3 — pe distanța comună Eroilor — Nicolae Grigorescu, la orele de vârf circulăm și la un interval de două minute.

Problema este pentru toți, așa cum am văzut, la orele de vârf. Noi încercăm să asigurăm și un interval și mai mic. De aceea, lucrăm la un proiect de modernizare pe Magistrala 2, prin înlocuirea completă a căii de rulare și a instalațiilor din cale. Este un proiect de circa 100 de milioane de euro, pe care îl vom implementa în 3 — 4 ani — cam așa estimăm — astfel încât să ajungem să întoarcem trenul la capete de linie într-un interval de 90 de secunde — până la 120 de secunde. Acest lucru ne va permite să circulăm la un interval mai mic între trenuri pe Magistrala 2, unde este mai aglomerat.

AGERPRES: Ați început acest proiect? Marin Aldea: Sigur că da, se lucrează cu consultantul Jaspers la managementul de trafic, așa încât înlocuirea căii de rulare va însemna lucru intens și noi ne dorim să lucrăm mai mult pe timp de noapte, să nu fim nevoiți să închidem stații.

AGERPRES: Am observat că în ultimul timp ați înregistrat mici defecțiuni la cabluri, au fost pene de curent, nu foarte grave, dar au adus niște perturbări în circulație. Aceste probleme au fost cumva cauzate de faptul că s-a suplimentat numărul de trenuri, adică instalația nu mai face față? Marin Aldea: Sunt două aspecte despre care am putea discuta aici. Un aspect este legat de rețeaua de alimentare a metroului, de la Enel, iar atunci când dânșii au o problemă evident că problema este și la noi. S-a întâmplat, din păcate, intervalul n-a fost foarte mare, dar s-a resimțit, acum 2-3 săptămâni s-a întâmplat o situație de genul acesta. Sunt probleme care apar și în instalațiile noastre. Noi suntem într-un program continuu de înlocuire șină, de înlocuire izolatori și alte componente, deci permanent lucrăm la aceste echipamente să le modernizăm, să le îmbunătățim...Evident că mai apar și probleme de genul acesta, dar noi știm să le gestionăm, avem proceduri, avem specialiști care să le gestioneze.

AGERPRES: Care sunt obiectivele pentru 2017? Ce proiecte veți finaliza anul acesta? Marin Aldea: În primul rând, continuăm proiectele care sunt în derulare, evident. Mă refer aici la Magistrala 5 de metrou, secțiunea Eroilor-Drumul Taberei. Știți că toată Magistrala 5 este structurată în trei secțiuni, de la Pantelimon la Drumul Taberei. La prima secțiune, Eroilor — Drumul Taberei, care este în lucru acum, am realizat circa 87% lucrări de structură și circa 25% finisaje. Ne propunem ca până la finele acestui an — trimestrul 1 anul viitor să terminăm complet lucrările de structură și finisaje, așa încât, spre sfârșitul trimestrului 2 din 2018 ne propunem, subliniez, ne propunem, să punem în funcțiune cu călători această secțiune, acest tronson de metrou.

Probabil că o să mă întrebați de ce s-a ajuns aici, pentru că s-a tot vehiculat că trebuia pusă în funcțiune în 2015, și nu a fost pusă în funcțiune. A început în 2011. Până în anul 2013, semestrul 2, finanțarea pentru acest proiect a fost asigurată în cadrul unui acord de împrumut pe care Guvernul României l-a semnat cu Banca Europeană de Investiții, cu Ministerul Finanțelor Publice — Metrorex fiind agenție de implementare — în valoare de 395 de milioane de euro — valoarea totală a acordului este de 883 de milioane de euro.

Din 2011 — 2012 — 2013 primul semestru, valoarea a fost mult subfinanțată și a constituit principalul motiv pentru care ritmul n-a fost conform graficelor stabilite.

După anul 2013, semestrul 2, am obținut finanțare din fonduri europene nerambursabile, astfel că această problemă a finanțării s-a rezolvat și ritmul de realizare a lucrărilor s-a intensificat. Așa cum vă spuneam, la acest moment stadiul este de 85-87% din realizarea lucrărilor de structură și în jur de 25% din finisaje.

Avem banii în bugetul pe anul 2017 pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente acestui proiect. Avem circa 843 de milioane de lei, din care 779 milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile.

Alt proiect pe care noi îl avem în implementare este extinderea Magistralei 4 de metrou în zona de nord a Capitalei, cu două stații noi de la Bazilescu la Străulești — stațiile Laminorului și Lac Străulești, pe o lungime de 2,1 kilometri. Valoarea acestui proiect este de circa 252 de milioane de euro, fără TVA. Este finanțat pe două componente, respectiv componenta 1 — stațiile și tunelurile — care sunt finanțate din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Sectorial Transport 2007 — 2013 care a fost fazat și este finanțat acum din Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM). Valoarea fără TVA a acestei componente este de 140 de milioane de euro. La sfârșitul lunii decembrie au fost finalizate lucrările de structură, arhitectură, finisaje. Lucrăm acum la sistemele de TVCI (televiziune cu circuit închis, radio-comunicații, efracție). Se lucrează și la sistemul de siguranță și automatizare a traficului.

Pentru componenta 2 — Depou +park &ride multimodal, finanțarea este asigurată de la bugetul de stat. În bugetul companiei pe anul 2017, sunt asigurate sumele necesare acoperirii cheltuielilor aferente celor 2 componente

Depoul va fi gata la finele semestrului I din 2017, iar parcarea în trimestrul I 2018. Este o lucrare destul de amplă, vorbim aici despre 650 de locuri de parcare pe mai multe niveluri.

AGERPRES: Mențineți termenul pentru darea în folosință a acestei magistrale pentru sfârșitul primului trimestru din 2017? Marin Aldea: Noi așa ne-am propus. A fost o discuție cu constructorul, cu proiectantul la începutul acestui an și toți au menținut acest termen: finalul trimestrului 1. Practic, finele lunii martie. Noi ne dorim să îl punem în funcțiune cu călători. Se lucrează intens, se fac eforturi. Noi sperăm să nu mai avem niciun fel de surpriză. Acum, constructorii au făcut un grafic și, conform graficului, nu ar trebui să avem niciun fel de problemă. De fiecare dată când am mers la comandamente a trebuit să pun presiune, că altfel nu se poate. Termenele trebuie respectate. Ne menținem termenul acesta. Mai bine zis, noi ne-am propus să-l menținem. Acum, sperăm să nu apară alte probleme și să nu se înțeleagă greșit că trenează cineva sau încearcă să amâne. Nu, nu ne dorim acest lucru!

AGERPRES: Am înțeles că ar mai fi ceva probleme din punct de vedere al siguranței? Marin Aldea: Se lucrează la sistemul de detecție incendii, sigur că da. O să solicităm și reprezentanților ISU să aibă un punct de vedere înainte de a hotărî punerea în funcțiune cu călători. Sperăm să nu mai apară probleme și să obținem avizele necesare, pentru că, așa cum spuneam, arhitectura, finisajele, accesele sunt realizate. Escalatoarele, lifturile, instalațiile de ventilație, de stins incendii, instalațiile de acces la metrou sunt în funcțiune, deci, practic, n-ar trebui să mai existe probleme. Doar dacă apar altele din afară, legate de furnizori, dar asta nu mai depinde de noi.

AGERPRES: Anul trecut au apărut o serie de probleme legate de ISU vis-a-vis de siguranță. Ați reușit să remediați toate aceste probleme? Marin Aldea: Am remediat foarte multe din aceste probleme. Aș începe cu tablourile electrice. Știți că anul trecut am avut o problemă cu un tablou electric la stația Piața Romană. După acest incident, am luat decizia ca, într-un termen de circa o lună și jumătate — două, să se facă revizie la absolut toate tablourile electrice din stațiile de metrou — și sunt câteva sute, dacă nu chiar mii de tablouri electrice în toate stațiile.

De asemenea, am inscripționat, am dotat toți hidranții cu furtune și țevi de refulare, am verificat toate stingătoarele, am făcut achiziții de stingătoare noi, am verificat și am luat măsura achiziției unor zăvoare și am zăvorât pe poziția deschis toate ușile de acces în metrou.

Am creat noi posibilități de acces, mă refer aici la stația Aurel Vlaicu, în sensul că am montat uși în plus de acces, am eliminat barele de la validatoare, șicanele acelea de jos, care puteau împiedica evacuarea rapidă a călătorilor, în situații de urgență. Noi n-am considerat că este așa, dar, după măsura dispusă de ISU, ne-am conformat, le-am demontat pe toate.

Am achiziționat platforme și am dotat câteva stații pilot, platforme care pot fi folosite în situații de urgență de către echipele de la ISU pentru a căra echipamente, eventual răniți, dacă sunt.

Instalațiile de iluminat de siguranță sunt complete, am completat cu becuri acolo unde nu funcționau. Ele trebuie să funcționeze într-un procent de circa 80%. Niciodată nu au fost sub acest procent. Din alte măsuri, cum ar fi iluminatul hidranților sau iluminatul căii de evacuare de acces, o parte din ele le-am rezolvat, dar cea mai mare parte sunt în implementare, în sensul că numai proiectarea pentru rezolvarea acestor probleme ne costă mai mult de 20 de milioane de lei.

Am făcut adrese la toate primăriile cu privire la construcțiile provizorii amenajate fără avizul Metrorex în zona minimă de siguranță, respectiv la mai puțin de 10 metri de accesul în stațiile de metrou. Primăriile ne-au răspuns: cele mai multe dintre ele au fost desființate, deci încă o problemă pe care o putem considera rezolvată.

AGERPRES: Problema cu chioșcurile de lângă accesul la metrou... Marin Aldea: Au fost echipe mixte de la Metrorex și de la Sindomet. Am luat stație cu stație, am făcut notificări în sensul ăsta, au fost eliminate unele lăzi frigorifice sau ce mai era în zonele de acces. Este adevărat că mai trebuie rezolvate aici o serie de probleme și, împreună cu Sindomet, le vom rezolva.

AGERPRES: Chioșcurile vor rămâne? Marin Aldea: Este posibil ca o parte din chioșcuri să nu rămână, mai ales că acum, așa cum v-am spus inițial, suntem în proces de implementare a noului sistem de control acces și, dacă unul din aceste spații comerciale încurcă realizarea acestui proiect, problema trebuie rezolvată într-un fel și noi vom înștiința Sindomet cu privire la aceste aspecte.

AGERPRES: Ce se mai întâmplă cu licitația pentru cele 51 de trenuri? Marin Aldea: Această licitație a pornit în anul 2014. În anul 2015, procedura de analiză a fost finalizată, au fost contestații după desemnarea câștigătorului, a fost o verificare de către organele statului la Metrorex și, la momentul acela, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis să amâne analiza acestor contestații până se vor pronunța organele abilitate ale statului. La începutul acestui an situația a fost clarificată, CNSC a reluat analiza și a decis că procedura trebuie anulată. Una dintre firme a făcut o acțiune în instanță și cam aici suntem. Oricum, noi am schimbat strategia de achiziție a trenurilor și acum ne propunem să achiziționăm, printr-o nouă licitație, 13 trenuri pe Magistrala 5.

Săptămâna trecută, noi am finalizat documentația de atribuire, de licitație pentru sistemul de siguranță automatizare trafic și informare dinamică pe secțiunea Eroilor — Drumul Taberei. Am încărcat-o în SEAP și așteptăm avizul pozitiv de la ANAP pentru a fi făcut public anunțul de participare. Este un contract în valoare de 143 de milioane de lei, fără TVA. În cadrul acestor documentații, am inclus și 13 seturi de echipamente care se vor îmbarca, se vor monta la început pe trenurile vechi, echipamente care să fie compatibile cu instalațiile și echipamentele de automatizare din calea de rulare. De ce am făcut acest lucru? Gândind că achiziția de trenuri noi mai durează și, atunci, noi ne-am propus să punem în funcțiune Magistrala 5 de metrou cu trenuri din flota existentă la început, după care, atunci când vin trenurile noi, retragem aceste trenuri și vom circula cu trenuri noi. Dar asta ar fi însemnat să amânăm cu încă un an și jumătate punerea în funcțiune a acestei magistrale. De aia noi ne-am propus ca acest sistem de siguranță și automatizare a traficului să îl realizăm până la finele trimestrului II din 2018. Toți specialiștii cu care am discutat spun că ținta este foarte optimistă. O să vedem, piața o să ne spună...când ori să apară ofertanții se va discuta dacă termenul este realist sau nu. Dar noi nu putem să așteptăm sau să ne propunem un termen de 3-4 ani, că așa spun unii. Nu. Hai să vedem ce se va întâmpla.

AGERPRES: În ce stadiu mai este proiectul Magistralei 6, Gara de Nord — Aeroportul Otopeni? Marin Aldea: Pentru Magistrala 6 este în lucru acum documentația pentru proiectul de hotărâre privind culoarul de expropriere. Acest proiect are o valoare de 1,3 miliarde de euro. Avem asigurată finanțare printr-un acord de împrumut semnat în anul 2010 cu Guvernul Japoniei, prin Agenția Internațională de Cooperare a Japoniei — JICA. Este un împrumut de 41,87 miliarde de yeni, ceea ce înseamnă în jur de 330 de milioane de euro.

La sfârșitul anului trecut, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici. Legat de acest proiect, noi vrem să îl urnim cât mai repede, așa încât, la finele acestui an, să demarăm procedura de licitație a lucrărilor de structură. Asta ne-am propus.

AGERPRES: Cum arată bugetul de investiții în 2017? Marin Aldea: Pentru anul în curs, pentru investiții avem 1,4 miliarde de lei. Dacă vă uitați în legea bugetului, s-ar putea să vedeți că valoarea este mai mică, dar acolo nu este trecută suma de 343,8 milioane de lei, care reprezintă certificate de emisie de gaze cu efect de seră. Banii din vânzarea acestor certificate de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit legislației, OUG 115/2011, aceste sume care nu au fost cheltuite în anii anteriori se reportează pentru anul următor. Prin OUG 83/2016, s-au alocat Metrorex 234 de milioane de lei și mai erau încă 109 milioane de lei necheltuiți, astfel încât ajungem pentru 2017 la încă 343 de milioane de lei care vor fi repartizați pentru acoperirea cheltuielilor necesare: pe Magistrala 4, respectiv în jur de 150 de milioane pentru lucrările la depou și park&ride multimodal, pe Magistrala 5, Eroilor — Drumul Taberei, 55,2 milioane lei, pe Magistrala 6 — 138,2 milioane lei.

AGERPRES. Ce estimări aveți pentru 2017 din punct de vedere al profitului, veniturilor și numărului de călători? Marin Aldea: Anul 2016 a fost unul bun din punct de vedere al rezultatelor Metrorex, în sensul că am încheiat exercițiul financiar echilibrat, fără pierderi. Practic, noi l-am încheiat cu un profit de circa 16 milioane de lei. Banii aceștia au fost returnați la bugetul de stat, pentru că, potrivit Hotărârii 482/99, articolul 5, Metrorex primește subvenții de la bugetul de stat ca diferență între cheltuielile totale de transport călători cu metroul și veniturile proprii. Ca să spun așa, rezultatele au fost foarte bune. Ne-am încadrat în plățile restante, în valorile prevăzute și aprobate în buget, în creanțele restante, deci obiectivele financiare au fost îndeplinite.

Cu privire la anul 2017, este prima dată când ne propunem să avem profit și am lucrat la un proiect de lege care aprobă Ordonanța 83/2016 cu mici modificări, care ar permite Metrorex începând cu acest an să obțină profit. Deci, ne-am propus ca din acest an Metrorex să treacă pe profit.

Numărul de călători transportați pe 2017 prognozat este în creștere cu 2 milioane de călători față de 2016, iar veniturile estimate cam cu 3% mai mari în 2017.

Sursa: Agerpress