Vodafone va readuce in Marea Britanie peste 2.000 de locuri de munca in domeniul customer service

Data publicarii: 13-03-2017 | Economie

Grupul britanic de telecomunicatii Vodafone a anuntat luni ca va crea 2.100 de noi locuri de munca in call-centrele sale din Anglia, Tara Galilor si Scotia, in urmatorii doi ani, in cadrul unor investitii destinate imbunatatirii operatiunilor sale pe piata sa domestica, informeaza Reuters.

Concret, Vodafone va repatria în Marea Britanie 2.100 de locuri de muncă în domeniul customer service din Africa de Sud, India și Egipt, unde sunt efectuate în prezent, urmând să înființeze, printre altele, 800 de locuri de muncă în Manchester, 600 în Newcastle și aproape 300 în Scoția. Toate aceste locuri de muncă vor fi înființate în următorii doi ani în cadrul unor investiții de aproximativ două miliarde de lire sterline (2,3 miliarde euro) destinate îmbunătățirii serviciilor companiei, criticate frecvent în ultimii ani.

Vodafone, care pe piața din Marea Britanie concurează cu EE, O2 și Three, are probleme după ce a făcut trecerea la un nou sistem de facturare și în plus este în urma rivalilor când vine vorba de ofertele de pachete de servicii care includ telefonie mobilă, fixă și pay-TV. În ultimul trimestru al anului trecut, veniturile organice din servicii în Marea Britanie ale Vodafone au scăzut cu 3,2%, comparativ cu o creștere de 0,7% înregistrată la nivelul întregului grup.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe. Compania-mamă are divizii în 26 de țări, 49 de rețele partenere în întreaga lume și operațiuni de broadband fix în 17 țări.

La 31 decembrie 2016, Vodafone avea 470 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 14,3 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, relevă datele oficiale ale companiei.

Sursa: Agerpress