OECD: Ritmul de crestere a economiei chineze va incetini in 2017 si in 2018

Data publicarii: 21-03-2017 | Economie

Avansul economiei chineze ar urma sa incetineasca probabil la 6,5% anul acesta si la 6,3% in 2018, desi exporturile se vor redresa pe fondul consolidarii cererii pe plan global, se arata intr-un raport publicat marti de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), transmite Reuters.

"În privința riscurilor, credem că cele mai mari sunt pe plan intern, din cauza ritmului rapid de creștere a creditării, atât în sistemul bancar, cât și sectorul bancar din umbră (shadow banking). Cred că este important să se intensifice eforturile pentru rezolvarea acestei probleme", a afirmat Alvaro Santos Pereira, director la OECD.

Datoriile companiilor din China reprezintă aproximativ 175% din PIB, unul dintre cele mai ridicate niveluri din rândul economiilor emergente, a explicat oficialul OECD. Datoria Chinei a urcat la nivelul-record de 277% din PIB la sfârșitul lui 2016, de la 254% din PIB în anul precedent, în timp ce a crescut procentul de noi credite folosite pentru plata serviciului datoriei, susțin analiștii de la UBS.

China, a doua economie globală, înregistrează o creștere ridicată, dar urmează un proces de moderare graduală, din cauza îmbătrânirii populației și a reechilibrării economiei de la investiții către consum, se arată în raportul OECD.

Exportul ar urma să urce cu 3,4% anul acesta și cu 3,3% anul viitor, față de un avans de 2,3% în 2016, pe fondul consolidării cererii pe plan global.

Importurile vor înregistra un avans de 7,7% în 2017 și de 6% în 2018, de la 8,6% în 2016.

Sectorul industrial din China este afectat de reducerea cererii pe plan global și numărul ridicat de așa-numite "firme zombi", care supraviețuiesc doar cu ajutorul sprijinului statului. Termenul "firme zombi" se referă la companiile care au încetat producția, dar păstrează personalul pe statele de plată deoarece autoritățile locale sunt îngrijorate de posibilul impact social și economic al falimentelor și șomajului.

Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 34 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: