UPDATE Protestul spontan al angajatilor feroviari a incetat pe regionalele Craiova, Cluj si Iasi; 114 trenuri oprite in continuare in statii

Data publicarii: 22-03-2017 | Economie

UPDATE ORA 11.39 Protestul spontan al unor angajati feroviari a incetat pe trei regionale - Craiova, Cluj si Iasi - un numar de 114 trenuri fiind in continuare oprite in statii, a anuntat purtatorul de cuvant al CFR SA, Oana Branzan.

Primii care au oprit protestul au fost lucrătorii din Regionala Craiova, respectiv de la ora 9:25, acești fiind urmați de Cluj, la ora 10:45, și de Iași, ora 11:00. Regionalele unde continuă protestele sunt: București, Brașov, Galați și Timișoara.

În ceea ce privește trenurile oprite în stații, situația arată astfel: Regionala București — 13 trenuri, Regionala Brașov — 39 de trenuri, Regionala Timișoara — 23 de trenuri și Regionala Galați — 38. La Simeria este oprit trenul Dacia IR 1347 Viena — București.

În Gara de Nord, trenurile înregistrau la ora 11:15 întârzieri de peste 180 de minute la sosiri (IR 1554 de la Ploiești Sud) și 210 de minute la plecări (IR 1573 spre Galați).

CFR Călători a anunțat că persoanelor care doresc să renunțe la călătorie li se va restitui, la cerere, contravaloarea biletelor.

O parte dintre angajații feroviari au declanșat miercuri dimineața un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe șapte regionale, mai puțin Constanța, a informat CFR SA.

"Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că o parte dintre angajații feroviari au declanșat un protest spontan începând cu ora 7:00, acțiune care afectează graficul de circulație al trenurilor. Călătorii sunt rugați ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la telefon 021/9521", afirmă compania.

Trenurile au fost oprite pe regionalele București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași și Galați.

Potrivit unui comunicat al companiei, protestul are loc în contextul în care administrația și federațiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017 — 2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunțat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creșterea a fondului de salarii cu 22,5%, creștere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaților.

"Menționăm faptul că administrația a propus partenerilor sociali încheierea unui Acord până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecție socială angajaților, relații de muncă echitabile, precum și un cadru normal și legal de funcționare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de muncă", spune CFR SA.

Conform sursei citate, conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federațiile sindicale reprezentative (semnatare ale contractului colectiv) și a respectat termenele legale pentru elaborarea și promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administrație (CA) și aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) și transmis ministerelor pe circuitul de avizare și aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern. * ORA 10:29 Circa 140 de trenuri, afectate de protestul spontan al angajaților feroviari

Circulația unui număr de aproximativ 140 de trenuri era afectată miercuri, la ora 10:00, de protestul declanșat de o parte dintre angajații feroviari, unele trenuri fiind în parcurs, în timp ce altele nu se mai pot forma din gările terminus.

În Gara de Nord, trenurile înregistrau la ora 10:05 întârzieri de peste 120 de minute la sosiri (IR 1554 de la Ploiești Sud) și 100 minute la plecări (IR 1573 spre Galați). Casele de bilete în Gara de Nord erau închise.

CFR Călători a anunțat că persoanelor care doresc să renunțe la călătorie li se va restitui, la cerere, contravaloarea biletelor.

O parte dintre angajații feroviari au declanșat miercuri dimineața un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe șapte regionale, mai puțin Constanța, a informat CFR SA.

"Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că o parte dintre angajații feroviari au declanșat un protest spontan începând cu ora 7:00, acțiune care afectează graficul de circulație al trenurilor. Călătorii sunt rugați ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la telefon 021/9521", afirmă compania.

Trenurile sunt oprite pe regionalele București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași și Galați.

Potrivit unui comunicat al companiei, protestul are loc în contextul în care administrația și federațiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017 — 2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunțat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creșterea a fondului de salarii cu 22,5%, creștere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaților.

"Menționăm faptul că administrația a propus partenerilor sociali încheierea unui Acord până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecție socială angajaților, relații de muncă echitabile, precum și un cadru normal și legal de funcționare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de muncă", spune CFR SA.

Conform sursei citate, conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federațiile sindicale reprezentative (semnatare ale contractului colectiv) și a respectat termenele legale pentru elaborarea și promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administrație (CA) și aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) și transmis ministerelor pe circuitul de avizare și aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern. * ORA 11:56 Bistrița-Năsăud: Circulația trenurilor, reluată după patru ore de protest al impiegaților de mișcare Circulația trenurilor în județul Bistrița-Năsăud a fost reluată, miercuri, în jurul orei 11,00, după patru ore de la declanșarea protestului spontan al impiegaților de mișcare.

În acest timp, în gara CFR Bistrița au staționat patru garnituri de tren: Bistrița — Luduș, Luduș — Bistrița, Bistrița — Bistrița Bârgăului și Bistrița — Cluj Napoca, călătorii fiind îndrumați fie să aleagă alte mijloace de transport, fie să își reprogrameze călătoria.

Alte trenuri au fost oprite în celelalte gări din județ.

La Bistrița s-au adunat mai mulți impiegați de mișcare din județ, care au ținut să își arate nemulțumirile față de salarizarea din sistem.

Oamenii au reclamat lipsa unui statul al ceferiștilor, neaplicarea coeficienților de ierarhizare la salariu și faptul că sunt încadrați la condiții de normale de muncă, deși spun că sunt expuși unor boli profesionale.

Protestatarii spun că încă de la mijlocul lunii martie au anunțat că sunt în grevă japoneză, purtând banderole albe în timpul serviciului, însă acțiunile lor au rămas fără ecou, motiv pentru care au ales să întrerupă munca.

Impiegații de mișcare avertizează că, în cazul în care negocierile cu conducerea CFR, programate să aibă lor miercuri după-masă, vor eșua, vor întrerupe programul și în zilele următoare.

* ORA 10:34 Botoșani: Circulația trenurilor, afectată de greva spontană a lucrătorilor din CFR

Circulația a două trenuri de călători a fost afectată miercuri de greva spontană a lucrătorilor din CFR, au declarat, pentru AGERPRES, surse din Gara Botoșani.

Potrivit acestora, un tren regio Botoșani — Suceava, care ar fi trebuit să plece din Stația CFR Botoșani la ora 8.44 cu destinația Suceava a rămas staționat din cauza protestului impiegatului de mișcare din Stația CFR Leorda.

Din același motiv, trenul regio Suceava — Botoșani, care ar fi trebuit să sosească la Botoșani la 9.30 nu a ajuns la destinație.

Aceleași surse susțin că foarte probabil nici trenul inter-regio Botoșani — București nu va pleca din Stația Botoșani la ora 11.19, conform programului de circulație.

* ORA 10:08 Brașov: 39 de trenuri, oprite în gări în urma grevei ceferiștilor

Un număr de 39 de trenuri de persoane sunt staționate miercuri dimineață în Regionala CFR Brașov, din cauza grevei spontane declanșate de ceferiști.

Directorul Regionalei CFR Brașov, Ioan Pintea, a declarat pentru AGERPRES că, fiind o zonă de tranzit din centrul țării, și numărul de trenuri este mai mare în respectiva regională.

"În această dimineață am avut o teleconferință cu directorul general al Companiei și cu ministrul Transporturilor. S-a făcut apel la salariați pentru reluarea activității și sperăm ca în cel mai scurt timp acest lucru să se întâmple. Este vorba de 39 de trenuri care sunt oprite în toată Regionala Brașov și, probabil, că se va circula cu întârzieri până la intrarea în normal a activității", a spus Pintea.

Liderul sindicatului din CFR Infrastructură din cadrul Regionalei Brașov, Ioan Buzatu, a precizat pentru AGERPRES că mobilizarea salariaților pentru protestul spontan s-a făcut pe facebook.

"Mobilizarea pentru protest s-a făcut pe facebook, că tot este la modă. Salariații s-au dezis de sindicat și spun că noi nu îi susținem și că suntem de partea conducerii. Și luni am fost la București și am negociat cu administrația. Mai mult ce putem face. Două probleme nemulțumesc salariații: salarizarea având în vedere că, coeficientul de salarizare este cel din 2009, veniturile fiind foarte mici, iar al doilea este statutul feroviar, care a trecut de Senat și se află la Camera Deputaților. Negocierile continuă și sperăm să se ajungă la o situație în avantajul salariaților", a spus liderul de sindicat.

În stația Brașov erau oprite la ora 9,00 un număr de cinci trenuri, iar în gară erau câteva zeci de persoane, nedumerite că nu aveau informații clare în legătură cu reluarea circulației feroviare.

* ORA 09:48 Prahova: Cinci trenuri, oprite în stații din județ din cauza grevei salariaților CFR

Cinci trenuri sunt oprite, miercuri dimineață, în stații de pe raza județului Prahova din cauza grevei spontane a angajaților feroviari, fiind vorba despre garnituri Regio și Interregio.

Potrivit reprezentanților CFR, două trenuri staționează la Inotești și câte unul la Cricov, Mizil și Ploiești Sud.

O parte dintre angajații feroviari au declanșat un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe șapte regionale, mai puțin Constanța, a informat CFR SA.

Potrivit unui comunicat al companiei, protestul are loc în contextul în care administrația și federațiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017 — 2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunțat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creștere a fondului de salarii cu 22,5%, majorare care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaților.

* ORA 09:44 Hunedoara: Mai multe trenuri sunt blocate în gări din cauza protestului spontan al ceferiștilor

Mai multe trenuri de călători și de marfă sunt blocate, miercuri dimineața, în gări din județul Hunedoara, ca urmare a protestului spontan declanșat de personalul care lucrează în structurile căilor ferate din cauza nemulțumirilor legate de salariile mici.

Conform unor surse oficiale, pe raza județului Hunedoara, sunt blocate 11 garnituri, trenuri de marfă sau de persoane.

Potrivit unui impiegat de mișcare din gara Simeria, participant la protest, în această stație se află două trenuri de călători, Curtici-București și Simeria-Săvârșin, precum și trei trenuri de marfă. Din gara Deva nu a plecat trenul accelerat spre București, iar în stația Subcetate se află trenul Constanța-București.

În gara Simeria s-au strâns circa 50 de ceferiști de la toate societățile care au atribuții pe linia transportului feroviar, aceștia fiind nemulțumiți de întârzierea unui rezultat concret al negocierilor dintre sindicate și administrația căilor ferate.

"Salariul este foarte mic, iar condițiile de muncă sunt grele. Ieșim la pensie ca frizerii, la 65 de ani, deși ne expunem la foarte multe riscuri. Avem multe promisiuni, dar nu știm niciun rezultat. Trebuie să ajungem la un numitor comun în ceea ce privește salarizarea și condițiile de muncă", a declarat Valentin Glăvu, unul dintre protestatari.

Ceferiștii mai spun că din cauza salariilor mici, tinerii nu mai doresc să urmeze școli de pregătire în domeniu, astfel că media de vârstă a forței de muncă este din ce în ce mai înaintată.

* ORA 08:55 Harghita: Trei trenuri oprite în stații în urma grevei spontane declanșate de angajații CFR

Trei trenuri, dintre care unul internațional, sunt oprite în stații din Harghita, în urma grevei spontane declanșate miercuri de angajații CFR, nemulțumiți de nivelul salariilor și de inechitățile din grila de salarizare.

Liderul de sindicat Cosmin Sorin Micloș a declarat pentru AGERPRES că angajații au venit la serviciu, au semnat condica, dar refuză să lucreze, din cauza faptului că nu există un contract colectiv de muncă, iar inechitățile din grila de salarizare sunt foarte mari.

'Am făcut grevă spontană, nu avem contract colectiv de muncă, s-a ajuns la situația în care un soldat ia mai mult decât un ofițer, dacă ar fi să ne raportăm la Armată. Adică eu, impiegat de mișcare, cu 16 ani vechime, impiegat care concură la siguranța circulației iau mai puțin decât un acar, care este, efectiv, este un 'soldat' în CFR. (...) Sunt inechități, s-au încălcat clasele de salarizare. (...) 40 la sută din angajații CFR suntem la salariul minim pe economie. Asta e principala problemă, că nu avem contract colectiv de muncă, este o degringoladă, vine unul care se angajează acum și ia cât unul cu 20 de ani vechime', a explicat Cosmin Sorin Miclos.

Potrivit sursei citate, în stațiile din Harghita sunt oprite trei trenuri care, la momentul declanșării grevei se aflau în mișcare. Este vorba de trenul internațional Korona, care vine de la Budapesta, oprit în stația Izvoru Olt și de două trenuri Regio, care se află în stațiile Sâncrăieni și Tușnad Sat.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: